Thriller în Hakidiki. Corp uman fără cap găsit într-un sac: „Am văzut o mână cu un inel”
O anchetă este în plină desfășurare în una dintre cele mai populare stațiuni din Grecia, foarte bine cunoscută și turiștilor români. În Halkidiki, descoperirea unui cadavru în saci a șocat comunitatea locală și a declanșat investigații complexe. Lucrătorii municipali care curățau o zonă agricolă din Glarokavos au găsit părți umane mumificate într-o pungă ruptă, iar autoritățile au fost alertate imediat.
„Era o geantă înfășurată cu bandă adezivă, iar lângă ea era o valiză cu niște pături, în care se afla cadavrul”, a declarat Giorgos Tsirkoudis, președintele comunității Pefkohori, pentru presa elenă.
Capul nu a fost găsit
Cadavrul descoperit se afla într-un stadiu avansat de descompunere, ceea ce a împiedicat identificarea sexului și a vârstei victimei.
Capul nu a fost găsit, iar anchetatorii investighează toate pistele posibile, inclusiv proveniența valizei descoperite lângă locul faptei.
Un expert criminalist a venit de urgență la fața locului, însă starea corpului nu a permis evaluări imediate.
„Era exact ora 5:30 când am găsit o geantă împachetată, ruptă în unele locuri. La început am crezut că este un animal , dar în cele din urmă era un om înăuntru. De îndată ce m-am uitat în jurul cadavrului , am văzut o mână cu un inel. Era un om, lângă ea era o valiză. Cred că era în interiorul valizei și, pentru că se făcea curățenie în zonă, a ieșit la suprafață”, a declarat președintele comunității Pefkohori, Giorgos Tsirkoudis, pentru thestival.gr .
Ancheta este coordonată de Departamentul de Procuratură și Investigații Polygyros și este sprijinită de ofițeri din cadrul Subdirecției pentru Urmărirea Infracțiunilor împotriva Vieții și Proprietății și ai Subdirecției pentru Combaterea Criminalității Organizate din Grecia de Nord.
Autoritățile verifică fiecare detaliu pentru a stabili cum a ajuns cadavrul în zona agricolă și cine ar putea fi victima.
Detaliile privind cauza exactă a decesului urmează să fie stabilite în urma expertizei medico-legale, care va include autopsia și testele de laborator.
Ancheta este complicată de starea avansată a cadavrului și lipsa unor indicii clare. Autoritățile analizează cu atenție punga și valiza în care au fost găsite membrele, pentru a reconstrui traseul cadavrului.