Top 5 cele mai frumoase insule greceşti

6 iulie 2019 19:15   Internațional
Ultima actualizare:

Cel mai mult pe lume îi place să călătorească, iar Grecia este destinaţia ideală pe timp de vară. Din 1997, nu este an în care să nu meargă pe cel puţin o insulă grecească. Le-a văzut, astfel, cam pe toate, începând cu binecunoscutele Thassos, Rodos, Corfu, Kefalonia, până la insule mici şi mai puţin comerciale. Deja expertă în vacanţe pe meleaguri elene, Dana Săvuică a realizat un top al celor mai frumoase insule greceşti. Iată ce spune despre fiecare!

Creta

Îi place atât de mult, încât şi-ar cumpăra o casă acolo. Dana Săvuică s-a îndrăgostit de cea mai mare insulă a Greciei de când a văzut-o prima dată. „Am fost de 3 ori până acum, inclusiv anul acesta. Am găsit acolo multă linişte, muntele şi marea se îmbină feeric, în anumite zone pământul e arid, în altele e plin de vegetaţie, miroase a măslini şi pini. Creta e renumită pentru plaje superbe cu un nisip alb foarte fin, apa e atât de curată, încât vezi fiecare fir de nisip, fiecare pietricică. M-am îndrăgostit de Chania, un orăşel în stil veneţian, plin de culoare, descoperit acum doi ani; de salata lor cretană, care se face cu un tip de brânză specific locului, de oraşele absolut superbe”.

Santorini

Este pe locul doi în topul ei şi ne dă argumente: „E o insulă foarte frumoasă, în formă de corn, ruptă în bucăţi din momentul în care a erupt vulcanul. Partea care a reprins viaţă e acum locuită, casele sunt cocoţate pe stâncă, ca într-un amfiteatru, toate albe, toate cu vedere la mare. Contrastul dintre albul caselor, albastrul mării, rozul leandrilor şi negrul vulcanului creează o imagine incredibilă, parcă te uiţi la o pictură. Poţi lua barca şi te poţi duce pe acel pământ arid din mijlocul cornului, acoperit de lavă, şi te simţi ca pe lună. Aici, în Santorini, poţi vedea unul dintre cele mai frumoase apusuri de soare de pe planetă. E locul ideal pentru îndrăgostiţi, pentru cei care petrec luna de miere. Eu am fost de două ori şi nu m-aş sătura să îl revăd”. 

Lesbos 

Cunoscută ca fiind locul de baştină al poetei lesbiene Sappho, pe insula Lesbos vin anual sute de lesbiene. Acolo a fost şi Dana Săvuică luna trecută, pentru prima dată, împreună cu trei prietene. „Vă daţi seama ce chicoteală a fost pe avion, fiecare având o părere puţin «deformată» despre insula renumită pentru legenda cu şi despre lesbiene. Dar vă spun sincer că m-am îndrăgostit de Lesbos încă de când am zărit-o din avion. Ne-am cazat într-un sat tradiţional numit Plomari, renumit pentru producţia de Ouzo. Zilnic ne trezeam devreme şi colindam colinele, satele pescăreşti şi plajele insulei. Vă recomand să urcaţi muntele spre satul Agiasos, care se laudă cu o tradiţie lungă în ceramică şi sculptură în lemn. Zona e înconjurată de vegetaţie bogată şi de unica pădure de castani din Grecia. Pentru iubitorii de drumeţii, peisajul e mirific. Oraşul capitală e superb, are nişte case boiereşti mari, impunătoare, cu scări de marmură, coloane, vitrarii, grădini interioare”, şi-a povestit Dana aventura pe site-ul ei, pe Facebook şi pe Instagram, unde dă multe ponturi de călătorii.

Mykonos 

Această insulă este la concurenţă cu Ibiza sau Saint Tropez. E insula de lux a Greciei, unde se duc oamenii bogaţi şi tinerii care caută distracţie. „Chiar dacă e o insulă stearpă, numai stâncă, fără un fir de iarbă, pulsează de viaţă. Peste tot sunt baruri, muzică... Seara, când apune soarele, se dă muzica mai tare pentru a se crea o atmosferă anume, se dansează, eşti servit cu cocktailuri. Dar acolo un şezlong poate ajunge şi la 100 de euro. Mulţi actori de la Hollywood merg în Mykonos”.  Dana se pregăteşte să revină aici la sfârşitul săptămânii viitoare.

Folegandros 

A descoperit această insulă anul trecut, pe când era în Santorini, de unde a plecat într-o excursie de trei nopţi. „Este la două ore de mers cu feribotul, din Santorini, şi e total diferită. Dacă una e comercială, cu marfă scumpă, făcut oriunde numai în Grecia nu, în Folegandros poţi simţi gustul autentic grecesc. În magazinele de acolo sunt produse tradiţionale făcute manual,  simple, autentice, mâncare foarte bună, cu peşte proaspăt, legume şi fructe aduse de ţărani din sate”.

Mai multe