Tragedie pe Mediterană! 400 de emigranţi, majoritate copii, morţi într-un naufragiu

15 aprilie 2015 8:19   Internațional
Ultima actualizare:

Cel puţin 400 de refugiaţi din Libia, majoritatea copii, au murit după ce ambarcaţiunea cu care încercau să ajungă în Italia s-a scufundat în Marea Mediterană.

Oamenii fugiseră din ţara lor, devastată de un lung război civil. Martorii au văzut cum nava a plutit în derivă aproape o zi şi au înţeles că situaţia este dramatică.

Paza de coastă a ajuns prea târziu. A reuşit să salveze puţin peste 100 de emigranţi. Cei care au scăpat au povestit că pe vas erau în jur de 550 de oameni şi că ambarcaţiunea s-a scufundat la nici 24 de ore de când plecase din Libia. 

Detalii groaznice au ieşit la iveală după tragedie: cadavrul uneia dintre victime a fost aruncat peste bord şi sfâşiat de rechini, iar o altă persoană a murit în urma asfixierii de la fumul de combustibil, potrivit independent.co.uk.

Unul dintre traficanţii care ducea refugiaţii în Europa este anchetat pentru crimă. 

Asemenea tragedii sunt frecvente, mai ales că anul trecut cel puţin 170.000 de oameni au încercat să treacă marea ilegal. Anul trecut, cel puţin 3.500 de oameni au murit în Mediterana, în încercarea de a ajunge în Europa, ca să scape de lipsurile din ţările africane.

Mai multe