Tren elvețian, luat cu asalt de un bărbat înarmat: 5 răniți, iar atacatorul și o victimă au murit

13 august 2016 19:42   Internațional
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 13 august, Elveția a intrat în alertă după ce un tren a fost luat cu asalt de un bărbat înarmat cu un cuțit și o armă de foc care i-a atacat pe pasageri.

Un bărbat înarmat cu un cuțit a atacat și a înjungheat mai mulți pasageri după ce a incendiat unul dintre vagoanele unui tren din Elveția, informează Agerpres.ro.

UPDATE: Atacatorul, un elvețian de 27 de ani, a încetat din viață în urmă rănilor provocate de faptul că și-a incendiat propriul corp după ce a rănit mai mulți pasageri din tren. De asemenea, una dintre victime, o femeie de 34 de ani, a murit și ea din cauza rănilor provocate de flăcări, informează Daily Mail.

UPDATE: La fața locului au fost trimise trei elicoptere de salvare și pompieri. Momentan nu se știe motivul atacului și nici date suplimentare despre atacator.

UPDATE: Potrivit informațiilor oferite de poliția locală, atacatorul a fost la rândul lui rănit și a fost transportat la spital. 

UPDATE: Un elvețian în vârstă de 27 de ani a incendiat un vagon folosind un lichid inflamabil și a înjungheat mai mulți pasageri. Șase persoane au fost rănite, printre care și un copil de șase ani.

Se pare că bărbatul nu deținea asupra sa armă de foc. Trenul circula în estul Elveției, de-a lungul graniței cu Liechtenstein.

Mai multe