Trump a luat decizia anului! Vrea o întâlnire față în față cu Kim Jong-un

9 martie 2018 7:46   Internațional
Ultima actualizare:

Donald Trump și Kim Jong-Un sunt puși pe pace și vor să se vadă față în față în cadrul unei întâlniri oficiale. Desigur, nu chiar atât de curând, dar până la sfârșitul lui mai, vor trebui să găsească o dată de comun acord. Vor să poarte discuții diplomatice.

Presa din întreaga lume a făcut breaking news din această veste pe care președintele american a dat-o în noaptea de 8 martie. Trump a acceptat, în sfârșit, invitația liderului nord-coreean, care a fost transmisă prin intermediul unui înalt oficial din Coreea de Sud, precizează The Guardian. Pe cât sună de bizat și de întortocheat, pe atât este de adevărat.

Va fi, după întâlnirea cu Putin, cea mai interesantă întrevedere a lui Trump, de când a devenit președinte, dacă ne amintim că în urmă cu doar câteva luni, cei doi s-au „certat” la cuțite de la distanță, prin discursuri care mai de care mai pompoase și presărate chiar cu insulte.

Din punct de vedere politic însă, totul ține de „dezghețul” relațiilor dintre cele două Corei, izvorâtă dintr-o dată încă din timpul Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang. Iar dacă dictatorul Kim Jong-un acceptă să aibă o relație diplomatică tot mai strânsă cu Coreea de Sud, este nevoit să fie prietenos și cu Statele Unite, principalul aliat al sud-coreenilor. Kim Jong-un ar fi chiar dispus să mai slăbească înarmarea cu rachete nucleare.

„I-am transmis preşedintelui Trump că în cursul întâlnirii pe care am avut-o cu liderul nord-coreean Kim Jong-un, acesta a spus că se angajează în denuclearizare. Kim a promis să se abţină de la orice nou test nuclear sau cu rachetă. Înţelege că exerciţiile militare de rutină comune ale Republicii Coreea (Coreea de Sud, n. red.) şi Statelor Unite trebuie să continue. Şi şi-a exprimat nerăbdarea de a-l întâlni pe preşedintele Trump cât mai repede posibil”, a declarat Chung Eui-yong, consilier Securitate Naţională în Coreea de Sud, potrivit Digi24.

Mai multe