Trump cheltuie pe o vacanță de weekend de 4 ori mai mult decât Obama într-o lună
Donald Trump se dovedește a fi cel mai cheltuitor lider din istoria Statelor Unite. în campania electorală s-a fălit cu faptul că nu va lua decât un dolar din salariul de președinte, fiind suficient de bogat pentru a trăi din afacerile sale, dar nu a menționat ce bani cheltuie pentru vacanțele de lux ale sale și ale familiei.
Într-un editorial realizat de Dean Obeidallah pentru CNN, s-a făcut un calcul comparativ al cheltuielilor familiei Trump în vacanțele de weekend în doar două luni de când a fost investit în funcția de președinte. Sumele sunt exorbitante, având în vedere cât a cheltuit familia Obama în vacanțele în Hawaii.
Imediat după ce a anunțat sistarea unor ajutoare sociale pentru categoriile de cetățeni vulnerabilă, precum cei săraci și bătrânii, Donald Trump s-a ucart în avionul prezidențial și a plecat într-o escapadă de weekend la domeniul său „rural” Mar-a-Lago, o proprietate aproape la fel de impunătoare precum Palatul Versailles, din Franța.
Editorul CNN a descoperit și în baza informațiilor oferite de Politico, faptul că Trump a cheltuit numai într-o simplă vacanță de weekend trei milioane de dolari, iar de când a devenit președinte, a făcut cinci astfel de escapade pentru relaxare. În total, în doar două luni, costul vacanțelor sale luxoase se ridică la 15 milioane de dolari și, în mod ironic, sunt cheltuieli din banii publici.
Comparativ, familia Obama, în cei opt ani de mandat, a cheltuit în jur de 85 de milioane de dolari, ceea ce ar însemna puțin peste 880.000 de dolari pe lună, fără a lua în considerare că fiecare vacanță poate costa diferit, dar fără diferențe majore. Donald Trump și familia sa în schimb, au cheltuit până acum trei milioane numai într-un weekend.
Nemulțumirile americanilor ar putea să crească mai ales dacă luăm în considerare că Melania Trump și fiul ei, Barron, care sunt liberi să locuiască oriunde doresc, dunt oarecum forțați de Donald să stea la Casa Albă, pe un cost zilnic din banii publici de 146.000 de dolari. Un alt exemplu este al lui Eric Trump, care în ianuarie a făcut o călătorie în Uruguay pentru o afacere a Organizației Trump, iar costul serviciului de securitate pentru acesta a fost de aproape 100.000 de dolari. Călătoria nu a avut nicio legătură cu vreo măsură guvernamentală sau pentru binele țării.