Trump vrea să facă din Brexit un "lucru măreț" și să convingă Rusia să renunțe la armele nucleare

16 ianuarie 2017 9:38   Internațional
Ultima actualizare:

Donald Trump a declarat că este dispus să încheie o înțelegere cu premierul Marii Britanii pentru a face din Brexit „un lucru măreț”. Președintele ales american a vorbit într-un interviu despre „dragostea” lui față de Regatul Unit și a mărturisit că o va invita pe Theresa May la Casa Albă imediat după ce va investit în funcție.

Trump dorește încheierea unei înțelegeri între Statele Unite și Marea Britanie (ca în afaceri) „foarte repede” după ce devine săptămâna aceasta președintele SUA și a ridiculizat indirect părerea lui Barack Obama despre Brexit, susținând că este o cauza ce trebuie susținută, informează Daily Mail.

Trump și-a exprimat opinia pe un ton pesimist față de viitorul Uniunii Europene, fiind convins că mai multe state vor dori să iasă din uniune deoarece criza imigranților a produs grave dezechilibre.

De asemenea, a criticat-o pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei că a făcut o „greșeală catastrofică” atunci când a permis accesul în Europa a peste un milion de imigranți. „Cred că este foarte greu. țările vor să aibă propria lor identitate, la fel cum și Marea Britanie dorește acest lucru.”

Donald Trump a făcut aceste declarații într-un interviu acordat jurnalistului Michael Gove, de la ziarul „Times” și încă unui jurnalist de la cotidianul „Bild”. Președintele ales a precizat că premierul Marii Britanii, Theresa May, i-a trimis un mesaj chiar imediat după Crăciun. I-a trimis și un cadou, o copie a discursului lui Winston Chrucill către poporul american după atacul de la Pearl Harbor. În mesajul transmis, Theresa May a precizat că nutrește un sentiment de „unitate și fraternitate” între cele două state, care a rămas neschimbat în prezent, fiind la fel de viu ca în urmă cu șapte decenii.

Donald Trump nu a uitat să menționeze că „Brexitul va fi un lucru măreț”, potrivit sloganului său electoral din timpul campaniei.

De asemenea, viitorul președinte american s-a exprimat și în privința unei eventuale înțelegeri cu Vladimir Putin de reducere a arsenalului nuclear rusesc, în schimbul ridicării de către SUA a sancținuilor economice. "Cred că armele nucleare ar trebui reduse în mod substanțial", a precizat Trump.

Mai multe