Trupa Moranbong, bunăciunile liderului nord-coreean care cântă pe tanc

14 decembrie 2015 10:56   Internațional
Ultima actualizare:

Dacă erați curioși ce fel de muzică se ascultă în Coreea de Nord, trebuie să știți că Moranbong, o trupă formată doar din fete, este pe placul celui mai temut om din lume, dictatorul Kim Jong-un. 18 fete îmbrăcate în fuste cântă de zor pe un tanc. Fiecare fată a fost selectată personal de liderul suprem de la Phenian.

Moranbong și-a făcut deputul în luna iunie 2012, în perioada în care țara vecină și rivală, Coreea de Sud, se bucura de succesul răsunător al lui Psy, al cărui hit „Gangnam Style” a ajuns cunoscut în toată lumea. Trupa Moranbong este compusă exclusiv din femei și a fost înființată de însuși dictatorul de la Phenian, Kim Jong-un. Fetele știu să cânte la tobe, la vioară, la clape și la voce. Se îmbracă mereu în costume țipătoare, dar nu dansează foarte mult.

În presa internațională s-a creat o isterie generală cu privire la „dispariția” fetelor. Acestea nu au mai apărut la televiziunile nord-coreene din luna iulie, iar oamenii s-au pripit să tragă concluzii. Când dispar personalități publice din Coreea de nord, toată lumea se gândește că au fost executate la ordinul lui Kim Jong-un.  Însă, în septembrie, fetele au susținut un concert în Cuba, unde a asistat și dictatorul de la Phenian.

Cum arată un concert Moranbong

În orice caz, formația Moranbong se bucură de un succes răsunător în Coreea de Nord. Show-urile lor sunt spectaculoase, cu efecte pirotehnice, proiecții luminoase sau flăcări. Spectatorii care vin la concertele trupei, mai ales cei care stau în primele rânduri, se dezlănțuie frenetic, o atitudine considerată „forțată”, de către presa internațională. Weekendul trecut (12-13 decembrie), Moranbong trebuia să susțină un concert în China, drept un spectacol de prietenie între cele două puteri nucleare, însă show-ul a fost anulat, scrie Forbes.

Mai multe