Turnul Eiffel a fost redeschis după alarma falsă cu bombă. Sute de oameni au fost evacuați

23 septembrie 2020 17:09   Internațional
Ultima actualizare:

Autăritățile franceze au fost alertate miercuri, 23 septembrie, în legătură cu o presupusă bombă plantată în împrejurimile Turnului Eiffel. Ulterior, autoritățile au anunțat că nu a fost identificat niciun pericol, iar monumentul a fost redeschis.

După mai multe verificări la fața locului, autoritățile au transmis că nu s-a găsit material explozibil în jurul monumentului, iar Turnul Eiffel a fost redeschis după alerta falsă cu bombă, informează Reuters.

Câteva sute de oameni, inclusiv turiști, personalul restaurantului și muncitori au fost conduși departe de turn în după-amiaza zilei de miercuri. „Monumentul a fost evacuat începând de (miercuri) la prânz. Verificări la faţa locului sunt în curs”, a declarat Societatea de Exploatare a Turnului Eiffel. Autoritățile au intrat în alertă după ce au primit un apel de la o persoană anonimă care a spus că a fost plantată o bombă în zonă.

Drumurile care duc spre monument au fost închise, iar autoritățile le-au cerut oamenilor să evite zona, potrivit DailyMail. „Se efectuează controale și între timp a fost stabilit un perimetru de siguranță. Aceasta este o măsură de precauție de rutină”, au transmis autoritățile.

Mai multe