Uite cum se răcoresc chinezii la 40 de grade!
Simţi că te topeşti nu alta pe canicula asta! Şi când termometrele au înţepenit la 40 de grade Celsius este clar că trebuie să faci ceva. Valul de căldură a cuprins întreaga Asie şi i-a scos pe mulţi din case. Iată cum se răcoresc.
Peste 43.000 de oameni din Chingqing, sud-vestul Chinei, au luat cu asalt piscinele şi, în ciuda înghesuielii din apă, nu s-au dat duşi decât la orele serii.
Mulţi dintre ei au încins partide de şah chinezesc, în timp ce alţii se distrau învăţându-şi dulăii să facă surf. Conform AFP, piscinele devenite arhipline au funcţionat pe bază de rezervare începând cu 2 august, prima zi de caniculă din China. Cei care nu îşi rezervau loc cu o zi înainte, nu mai puteau intra pentru că în piscină nu mai aveai loc să arunci un ac.
Căldura a „amorţit” inclusiv provincia chineză Sichuan, unde oamenii au preferat să îşi ia colacele şi saltele pneumatice şi să îşi dea drumul pe pâraiele de munte amenajate într-un parc acvatic. Autorităţile locale au emis nenumărate avertismente şi le-au interzis cetăţenilor să mai iasă din case la orele critice de caniculă.
La hotelul-închisoare, o noapte costă 50 de dolari
Thailanda. Puţini sunt cei care ar plăti 50 de dolari pe noapte ca să stea la închisoare. La Sook Station, din Bangkok, turiştii au parte de o experienţă de neuitat. Şi, în ciuda faptului că fostul penitenciar are toaletele pe hol, are un regim strict cu musafirii şi serveşte mâncare de puşcărie, a fost luat cu asalt de străinii dornici să se răcorească la ... „răcoare”.
Sook Station le oferă turiştilor posibilitatea de a sta în celule de 8 metri pătraţi, de a se plimba în curtea înconjurată de garduri înalte cu sârmă ghimpată şi de a simţi pe propria piele condiţiile de detenţie thailandeze. Hotelul-păşcărie se află în districtul Udomsook. La cazare, turiştii sunt amprentaţi, pozaţi şi primesc o pijama dungată.
Cumpărături în pielea goală
SUA. Ultima fiţă pe caniculă este să faci târguieli în pielea goală. Mai multe tinere din SUA, Canada şi Marea Britanie s-au plimbat printre rafturile magazinelor dotate cu aparate de aer condiţionat şi şi-au făcut poze sexy.
Fotografiile au devenit rapid vedete pe „Internet” şi alte fete le-au luat exemplul. Că deh, e căldură mare, mon cher!