Ultimatum pentru Twitter de la Kremlin. Platforma social media riscă să fie blocată în Rusia
Rusia a amenințat marți că va bloca accesul la Twitter într-o lună dacă gigantul social media nu se va conforma cerințelor sale de a înlătura conținutul despre care Moscova afirmă că este interzis de legislația rusă.
Moscova a anunțat săptămâna trecută că a restricționat accesul la platforma social media americană prin încetinirea vitezei de accesare a acesteia, afirmând că măsura a fost luată ca ripostă împotriva inacțiunii Twitter în privința postărilor despre care autoritățile ruse afirmă că ar distribui conținut interzis.
Reprezentanții Twitter sunt îngrijorați din cauza deciziei luate de Moscova și susțin că ea reprezintă o îngrădire a libertății de exprimare.
Vadim Subbotin, directorul adjunct al Roskomnadzor, autoritatea rusă de reglementare din domeniul telecomunicațiilor, a subliniat marți că Twitter nu a luat măsurile solicitate de autoritățile ruse și că platforna va fi blocată în Rusia într-o lună dacă nu se conformează, informează Hotnews.ro.„Twitter nu reacționează la cererile noastre cum ar trebui să o facă. Dacă situația continună atunci va fi blocată într-o lună fără ordin judecătoresc”, a declarat Subbotin.
Această dispută ilustrează tensiunile în creştere între Moscova şi marile reţele de socializare străine din ultimele luni, acestea fiind denunţate pentru forţa lor şi pentru modul de moderare a conţinuturilor, în special politice.