Ultimele zile din viața Prințului Philip: alături de iubita sa soție ”Lilibet”, la Castelul Windsor

10 aprilie 2021 16:00   Internațional
Ultima actualizare:

Prințul Philip era în ”stare bună” în ultime sale zile, pe care le-a petrecut alături de iubita lui soție ”Lilibet”, la Castelul Windsor, ua dezvăluit surse din interiorul familiei regale. Totuși, Ducele de Edinburgh, care a murit vineri (9 aprilie), era frustrat din cauza restricțiilor covid, care nu au permis vizitele familiei.

La începutul săptămânii, Philip încă citea și scria scrisori, dar și purta conversații la telefon cu cei dragi. Surse din familia regală au declarat, notează mirror.co.uk, că era mai calm de când revenise de la spital, acum trei săptămâni și că stătea mai mult în camera sa, unde avea două fotografii înrămate, a soției sale și a mamei lui

Philip ar fi fost determinat să moară acasă și lua încă cina cu Regina, atunci când se simțea destul de bine. El refuza să poarte aparut de auz și nu a lăsat un membru al staffului să se aplece după ochelarii săi, când au căzut pe jos. 

El mai avea obiceiul să stea la soare,cu o pătură pe picioare, îmbrăcat în cămașă, pulovăr, pantaloni călcați la dungă și pantofi. Philip folosea un baston pentru a merge și a refuzat categoric să meargă în cărucior. 

”După ce a venit de la spital, a spus că nu vrea să mai audă de așa ceva”, a declarat sursa. 

Prințul Philip, funeralii restrânse

Prințul Philip va fi înmormântat pe 17 aprilie, în cadrul unei ceremonii private la Capela Sfântul Gheorghe,din Windsor, la care vor participa doar 30 de persoane. El va fi îngropa acolo, așa cum cere tradiția. Trupul lui neînsuflețit nu va fi depus în Londra și nicio procesiune nu va avea loc,așa cum era planificat inițial, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Ceremonia va fi însă televizată și un serviciu memorial se va ține probabil când situația provocată de coronavirus va fi ținută sub control.

Mai multe