Un altfel de 8 Martie! Femeile din Spania au intrat în ”grevă feministă”. Urmează un protest și în România
Femeile angajate din Spania au sărbătorit Ziua Internațională a Femeii cu grevă fără precedent. 5,3 femeie au ieşit în stradă pentru a reclama inegalitatea de gen și discriminarea sexuală. Și în România sunt programate proteste față de violența domestică.
Comisia 8 Martie a organizat în Spania o grevă generală de 24 de ore şi a fost susţinută de zece sindicate şi de unele dintre cele mai importante femei din politica spaniolă. De asemenea, au fost programate sute de marşuri cu mesajul „Dacă noi ne oprim, lumea se opreşte”.
În Spania, organizatorii au făcut apel la femei să nu mai meargă la serviciu, să nu cheltuiască bani şi să nu facă nicio muncă în gospodărie. Drept urmare, 300 de trenuri au fost anulate conform Ministerului Transporturilor, iar metroul din Madrid a fost de asemenea perturbat.
Evenimente sunt plănuite în Madrid, Barcelona, Bilbao, Valencia şi în alte 200 de zone din Spania.
Manifestul Comisiei pentru 8 Martie cere "o societate fără opresiune sexistă, fără exploatare şi violenţă împotriva femeilor” şi spune: "Nu acceptăm condiţii precare de muncă sau să fim plătite mai puţin decât bărbaţii pentru aceeaşi muncă”
Conform El Pais, majoritatea sectoarelor vor fi afectate, iar un sondaj făcut de cotidianul spaniol pe un eşantion de 1.500 de persoane arată că 82% dintre persoane susţin greva, iar 76% consideră că femeile au o viaţă mai grea decât bărbaţii.
Grupările feministe ar fi vrut ca doar femeile să intre în grevă pentru a arăta cât de importantă este absenţa lor, dar legea spaniolă nu permite greve ale unui singur sex, aşa că bărbaţii sunt bineveniţi.