Un avion militar care transporta bancnote s-a prăbușit. Cel puțin 15 persoane și-au pierdut viața în accidentul din Bolivia
Cel puțin 15 oameni au murit vineri, în urma prăbușirii unui avion militar care transporta bancnote, în apropierea capitalei Boliviei, La Paz. Aeronava a ieșit de pe pistă în timpul aterizării pe Aeroportul Internațional El Alto, a lovit mai multe autovehicule aflate pe o arteră intens circulată și s-a oprit pe un teren din vecinătate, împrăștiind bani pe carosabil, potrivit relatărilor publicației The Guardian.
Șeful pompierilor, Pavel Tovar, a declarat că bilanțul victimelor nu este definitiv și nu se știe cu exactitate dacă persoanele decedate se aflau la bordul aeronavei sau în vehiculele surprinse pe șosea. El a confirmat, însă, existența mai multor răniți, unii în stare gravă.
Imagini apărute în presa locală surprind oameni grăbiți să adune bancnotele împrăștiate, în timp ce forțele de ordine au intervenit pentru dispersarea mulțimii, folosind gaze lacrimogene.
Avion militar scăpat de sub control, tragedie pe o arteră intens circulată
Aeronava implicată în incident este un avion de transport Lockheed C-130 Hercules, care a părăsit pista, a alunecat de-a lungul autostrăzii și s-a oprit într-un câmp din apropierea aeroportului. Pe carosabil au fost observate resturi ale fuselajului, mașini distruse și trupuri neînsuflețite. Conform declarațiilor oficiale, cel puțin 15 vehicule au fost avariate, iar pompierii au reușit să stingă incendiul izbucnit în urma impactului.
Ministrul Apărării, Marcelo Salinas, a transmis un mesaj ferm celor care au încercat să recupereze banii împrăștiați: „Vreau să le fie foarte clar celor care încearcă să ia bani din avionul implicat în această tragedie că aceşti bani nu au valoare legală, deoarece nu au fost emişi de Banca Centrală şi nu au număr de serie, iar tentativa de a folosi aceşti bani reprezintă o infracţiune.”
Oficialul a cerut, totodată, respectarea momentului de doliu: „De asemenea, le cerem tuturor celor care comit acte de vandalism în această zonă să se abţină şi să respecte doliul şi durerea prin care trecem în aceste momente dificile.”
Un martor ocular a declarat pentru agenția Reuters că sora sa a fost rănită după ce o roată desprinsă din avion a căzut peste autoturismul în care se afla.
„O roată a avionului a căzut peste maşină, iar sora mea a fost rănită pentru că impactul roţii a lovit-o în cap, aşa că a fost dusă de urgenţă la spital”, a relatat acesta.
Potrivit Autorității Boliviene pentru Navigație Aeriană și Aeroporturi (NAABOL), aeronava decolase din orașul Santa Cruz și transporta marfa încărcată acolo. Generalul forțelor aeriene boliviene, Sergio Lora, a anunțat că doi dintre cei șase membri ai echipajului erau încă dați dispăruți vineri seară.
În urma tragediei, Aeroportul Internațional El Alto și-a suspendat temporar activitatea, iar autoritățile au declanșat o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor exacte în care s-a produs accidentul.