Un băiat de doi ani a fost găsit lângă cadavrele părinților săi
Clipe groaznice pentru un băiețel în vârstă de doi anișori din SUA.
Copilașul a fost găsit îngrozit lângă cadavrele părinților și a bunicii sale, după ce a stat singur în casă, timp de două zile, informează Daily Mail.
Conform anchetatorilor, tatăl micuțului le-a împușcat pe soția și mama sa, apoi s-a sinucis. Copilul, pe nume Jacob Knauf, ea înfășurat într-un scutec murdar, iar în casă mirosea deja a cadavre descompuse. El a fost descoperit de rudele care veniseră în vizită pentru a vedea ce face familia, pe data de 4 ianuarie.
Părinții lui Jacob, Bianca și Daniel, dar și bunica sa, Sally, zăceau fără suflare în casa din Palm Springs, din California.
Se presupune că tatăl celui mic, Daniel Knauf, în vârstă de 27 de ani, fost ofițer în marina americană, își cumpărase recent o armă de foc și din această cauză au survenit mai multe discuții în familie, susțin rudele, conform publicației britanice.
''I-am spus fiicei mele că nu îmi place că au armă în casă și până la urmă asta le-a adus sfârșitul'', a spus îndurerată, bunica băiețelului din partea mamei, Lourdes Benitez.
Aceasta a mai dezvăluiti că a vorbit ultima oară cu fiica sa în noaptea de Anul Nou. Fiindcă nu a mai primit nicio veste de la fiica ei, bunicii băiatului au decis să le facă o vizită, așa au descoperit cu oroare trupurile neînsuflețite, lângă care se afla nepoțelul lor, Jacob.