Un bărbat a fost decapitat în apropiere de Paris. Atacatorul a fost ucis de poliţie

16 octombrie 2020 23:18   Internațional
Ultima actualizare:

Un profesor a fost decapitat, vineri, 16 octombrie, la Conflans-Sainte-Honorine, în apropiere de Paris, iar atacatorul a fost prins și ucis ulterior de poliţie.

Potrivit presei franceze, în acest caz s-a sesizat parchetul antiterorist, care a deschis o anchetă pentru "asasinat legat de un act terorist".Surse din poliţie au anunţat că bărbatul decapitat era un profesor de istorie la şcoala Bois-d'Aulne din Conflans Sainte-Honorine, care recent le-a arătat elevilor său caricaturi ale profetului Mahomed. 

Aceleaşi surse susţin că atacatorul era un cetăţean rus de confesiune musulmană, născut în 2002. La locul crimei s-a deplasat vineri seară şi preşedintele Emmanuel Macron, potrivit news.ro.

Profesorul a fost ucis nu departe de colegiul în care lucra, a precizat aceeaşi sursă. Parchetul naţional antiterorist a anunţat că s-a autosesizat şi a preluat ancheta deschisă pentru „asasinat în legătură cu o acţiune teroristă” şi „asociere infracţională teroristă criminală”. Faptele s-au derulat în jurul orei locale 17.00 (15.00 GMT), potrivit unei surse din poliţie

La faţa locului, poliţiştii au descoperit victima şi, la 200 de metri depărtare, în comunca Eragny, au încercat să reţină un bărbat care îi ameninţa cu o armă albă şi au tras asupra lui, rănindu-l grav. Presupusul atacator a murit apoi în urma rănilor suferite.

A fost instituit un perimetru de securitate şi a fost chemat serviciul de deminare, din cauza unei suspiciuni privind existenţa unei veste explozive, informează g4media.ro.

Mai multe