Un fluture cosmic uriaș. Imaginea uluitoare surprinsă de un telescop la moartea unei stele
O nouă imagine astronomică publicată de NOIRLab dezvăluie o formațiune cosmică ce seamănă izbitor cu un fluture gigantic în zbor. Nebuloasa Fluture, situată la mii de ani-lumină în constelația Scorpions, a fost fotografiată luna trecută de telescopul Gemini South din Chile. Detaliile surprinse arată fluxuri gazoase spectaculoase, modelate de o stea aflată în agonie.
Imaginea este una dintre cele mai clare realizate vreodată asupra acestei nebuloase care își încheie viața cu un „spectacol” fantastic.
Un „fluture” gigantic la moartea unei stele
Nebuloasa Fluture, cunoscută oficial drept NGC 6302, se află la o distanță cuprinsă între 2.500 și 3.800 de ani-lumină. Este o nebuloasă planetară bipolară, un tip de structură formată atunci când o stea masivă își expulzează straturile externe și rămâne în urma ei un nucleu extrem de dens, explică specialiștii de la The National Science Foundation’s NoirLab.
De obicei, aceste structuri fascinante au o formă rotundă asemănătoare unei planete, motiv pentru care astronomii timpurii care le-au observat prin telescoapele lor le-au numit „nebuloase planetare”.
Totuși Nebuloasa Fluture nu seamănă cu o planetă rotundă, ci mai degrabă cu o creatură înaripată surprinsă în zbor.
Formarea acestei structuri unice este determinată de o stea aflată în centrul nebuloasei, care aruncă straturi de gaz și praf pe măsură ce se apropie de sfârșitul vieții.
Este una dintre cele mai fierbinți stele cunoscute, cu o temperatură de suprafață de peste 250.000 de grade Celsius (450.000 de grade Fahrenheit), ceea ce sugerează că steaua din care s-a format trebuie să fi fost foarte mare.
„Aripi” modelate de vânturi stelare cu viteze uriașe
Studiile asupra NGC 6302 au dezvăluit o istorie de formare dramatică. Înainte de a deveni o pitică albă, steaua a fost o gigantă roșie cu un diametru de aproximativ 1000 de ori mai mare decât cel al Soarelui.
Steaua masivă și-a pierdut straturile exterioare de gaz, care au călătorit spre exterior din zona ecuatorială cu o viteză relativ mică, formând banda întunecată în formă de gogoasă, încă vizibilă în jurul stelei.
Alte gaze au fost expulzate perpendicular pe bandă, care a restricționat fluxurile și a creat structura bipolară vizibilă astăzi.
Pe măsură ce steaua a continuat să evolueze, a eliberat o rafală puternică de vânt stelar care a sfâșiat „aripile” cu mai mult de trei milioane de kilometri pe oră (1,8 milioane mile pe oră). Interacțiunile dintre gazul cu mișcare lentă și cel rapid au texturat și mai mult „aripile”.
Acum, ca pitică albă, steaua emite radiație intensă care încălzește „aripile” lui NGC 6302 la mai mult de 20.000 de grade Celsius (aproximativ 35.000 de grade Fahrenheit) și face gazul să strălucească.
Roșul intens din imagine evidențiază zone cu hidrogen energizat, în timp ce albastrul puternic evidențiază zone cu oxigen energizat.
Acest material, împreună cu celelalte elemente pe care oamenii de știință le-au găsit în NGC 6302, precum azot, sulf și fier, va contribui la formarea următoarei generații de stele și planete.