Un fost ministru afgan este acum curier pe bicicletă în Germania! Cine este Sayed Sadaat
Sayed Sadaat a fost ministrul Comunicaţiilor în guvernul afgan înainte de a se muta în Germania în decembrie, în speranţa unui viitor mai bun. Acum el face livrări la domiciliu în estul oraşului Leipzig, potrivit Reuters.
El a mărturisit că cei de acasă l-au criticat pentru că a ales o astfel de slujbă, după ce a lucrat în guvern timp de doi ani, părăsind biroul în 2018. Dar pentru el, acum, o slujbă este doar o slujbă.
„Nu am de ce să mă simt vinovat”, a declarat bărbatul în vârstă de 49 de ani cu dublă cetăţenie, afgană şi britanică. El a părăsit guvernul afgan din cauza neînţelegerilor cu cei din cercul preşedintelui. Speră ca alţi politicieni să-i urmeze, „lucrând cu publicul în loc să se ascundă”.
Specializat în IT şi telecomunicaţii, Sadaat a încercat din răsputeri să-şi găsească în Germania un loc de muncă în aceste domenii, dar nu a reuşit, întrucât nu ştie limba germană. „Limba este cea mai importantă parte”, a spus el. Aşa că a început să o înveţe, având în fiecare zi un program de patru ore cursuri de germană şi apoi lucrează seara şase ore curier pe bicicletă, informează news.ro.
Povestea sa a căpătat mai mult interes după ce ţara sa a fost preluată de talibani. Familia şi prietenii săi vor de asemenea să plece, sperând să se poată urca într-unul din avioanele de evacuare sau să părăsească Afganistanul pe alte căi.