Un mort şi 11 răniţi după prăbuşirea schelelor la Hotelul Ritz
19 septembrie 2018 19:00
Internațional
Ultima actualizare:
Tragedie la Madrid! Un lucrător şi-a pierdut viaţa şi 11 persoane au fost rănite după ce o parte din faţada Hotelului Ritz şi schelele ce se ridicau până la etajul VI s-au prăbuşit.
Accidentul s-a petrecut marţi după-amiaza, în jurul orei 16.00. Doi dintre răniţi au fost duşi la spital cu leziuni grave, iar ceilalţi au suferit răni mai uşoare. Pompierii au eliberat cel puţin o persoană captivă de sub dărâmături.
Prăbuşirea s-a produs în curtea interioară a imobilului vechi de 110 ani. Hotelul Ritz este situat în Plaza de la Lealtad, între Fântâna Neptun şi Muzeele Prado şi Thyssen-Bornemisza. 99 de milioane de euro s-au investit pentru renovarea sa. Redeschiderea hotelului este prevăzută pentru sfârşitul anului 2019.