Un pilot din Papua Noua Guinee a efectuat o aterizare spectaculoasă şi a salvat 47 de vieţi

28 septembrie 2018 11:12
Ultima actualizare:
Amerizarea a fost una reşită, toţi pasagerii au părăsit aeronava în siguranţă

Pasagerii unei curse către Papua Guinee au trecut prin clipe de groază atunci când pilotul a ratat pista de aterizare cu 150 de metri şi amerizat. Autorităţile au confirmat faptul că aeronava aflată în drum spre Papua Guinee a amerizat în jurul 9.30, ora locală. În mod miraculos, toţi cei 35 de pasageri şi 12 membri ai echipajului au supravieţuit.

Avionul se îndrepta către Papua Guinee atunci când pilotul a ratat pista de aterizare din Micronezia, acolo unde urma să aibă loc o mică pauză. Instinctele pilotului au funcţionat exemplar, iar norocul i-a surâs, căci toţi cei 35 de pasageri aflaţi la bord şi cei 12 membri ai echipajului au ieşit din aeronavă cu bine, potrivit dailymail.co.uk.

 

Pilotul a ratat aterizarea, dar a amerizat în siguranţă

Cei 47 de oameni au părăsit aernova aflată sub apă, în urma amerizării, şi s-au aşezat pe lungimea aripilor acesteia în aşteptarea ajutoarelor care nu au întârziat să apară. Mai mulţi localnici le-au acordat ajutor până la sosirea echipelor speciale de intervenţie. Doar un singur pasager a suferit răni mai grave, însă starea sa de sănătate nu este pusă în pericol. 

Pilotul a ratat aterizarea, dar a amerizat în siguranţă Foto: Facebook

Până la această oră este neclar ce a cauzat incidentul, dar compania aeriană susţine că vremea era foarte rea la momentul aterizării, plouând mărunt, vizibiltatea fiind redusă. Comisia de Investigare a Accidentelor din Papua Guinee a deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a avut loc incidentul şi stabilirea factorilor care au contribuit la producerea sa.

Mai multe