Un român a înjunghiat cu pixul în față o polițistă din Marea Britanie. Ce pedeapsă a primit agresorul
Un român în vârstă de 40 de ani a fost condamnat, zilele trecute, la aproape patru ani de la închisoare, după ce înjunghiat o poliţistă din Marea Britanie cu un pix.
Incidentul a avut loc în vara anului trecut, când poliţista Alexadra Dobbs a fost solicitată să intervină la un caz de violenţă domestică. Românul, pe numele său Adrian Popa, se ascundea în grădina locuinţei fostei lui iubite, încâlcând astfel un ordin de restricţie.
În momentul în care poliţista l-a rugat să părăsească perimetrul şi l-a amenințat cu un aparat cu electroşocuri, Adrian Popa a atacat-o cu un pix, pe care i l-a înfipt în faţă. Femeia a suferit răni pe faţă, gât şi în zona umărului, informează Mirror, citat de Adevărul.
Atac violent al unui român asupra unei polițiste, în Marea Britanie
Atacul a fost înregistrat de camera corporală a poliţistei, filmarea fiind redată, de altfel, în instanţă. În imagini se vede cum agresorul este somat de poliţistă, însă el continuă să se apropie ameninţător de ea, pregătindu-se să o lovească şi spunând „I'm going to kill you” (Te voi omorî - n.r.).
„Poliţista l-a auzit mârâind şi a crezut că l-a electrocutat cu aparatul din dotare, provocându-i durere, dar nu a putut să-l oprească pentru că era prea aproape. A văzut un pix ieşindu-i din pumn, apoi pe bărbatul care o lovea din nou şi din nou. A scăpat din mână aparatul de electroşocuri. Loviturile au fost atât de puternice, încât poliţista s-a întors cu spatele, moment în care agresorul a lovit-o în umăr. Victima susţine că a primit cel puţin cinci lovituri", a relatat procurorul de caz.
Alexandra Dobbs a declarat că a rămas cu traume psihice în urma agresiunii, dar și cu cicatrici pe viață. „Am folosit loţiuni şi produse de machiaj pentru a ascunde cicatricile de pe obraz, dar îmi amintesc mereu ce s-a întâmplat.
Cicatricile mi-au distrus încrederea în propria persoană şi trăiesc cu impresia că toată lumea mă priveşte cu insistenţă. Gândul la ce s-ar fi putut întâmpla atunci mă îngrozeşte şi acum", a declarat aceasta.
Românul şi-a recunoscut vinovăţia şi a primit 3 ani şi 10 luni pentru ameninţarea cu moartea şi 15 luni pentru vătămare corporală. Cele două au fost cumulate, agresorul urmând să execute pedeapsa cea mai mare.