Un român, printre primii cinci freestyleri din lume - VIDEO

26 august 2012 14:18   Internațional
Ultima actualizare:

Botoşăneanul Ştefan Florescu, care s-a remarcat la prima ediţie a emisiunii „Românii au talent" se menţine printre cei mai buni freestyleri din lume. Campion naţional la acestă disciplină, tânărul din Botoşani a reuşit cu jongleriile sale cu mingea să se impună şi la World Freestyle Football Championship 2012, competiţie care a avut loc săptămâna trecută la Praga.

Deşi a reuşit să ocupe locul cinci în lume, tânărul s-a arătat nemulţumit de rezultat şi a promis că la anul va face tot posibilul să urce pe podium.

„Îmi pare rău că nu am reuşit să repet performanţa de anul trecut. Personal cred că aş fi meritat să mă clasez cel puţin pe locul trei. Juriul a decis însă altceva şi sunt nevoit să respect decizia. Anul acesta a fost şi mai greu. Au fost peste 200 de sportivi din 50 de ţări şi foarte mulţi dintr ei erau extraordinar de pregătiţi", a declarat Ştefan Florescu.

Tânărul şi-a făcut din freestyler un mod de viaţă, dar şi o sursă de câştigat bani. Practic, aceasta este singura sursă de venit a sportivului care este invitat să jongleze cu mingea la deschiderea unor evenimente sportive sau festivaluri din ţară.

"Pot să spun că mă descurc cu banii pe care-i câştig acum, dar s-ar putea şi mai bine dacă aş avea un impresar", mărturiseşte Ştefan. Din reprezentaţiile sale de freestyler, tânărul câştigă lunar, în medie, 500 de euro, bani cu care îşi ajută uneori şi familia.

Vezi mai jos prestația Ştefan Florescu la „Românii au talent"

Mai multe