Un şofer beat a intrat cu o camionetă în mulţimea adunată la parada din New Orleans

26 februarie 2017 11:16   Internațional
Ultima actualizare:

Autorităţile americane sunt în alertă după ce 28 de persoane au fost rănite, din cauza unei persoane aflate în stare de ebrietate. Bărbatul a intrat cu o camionetă în mijlocul mulţimii care asista la renumita paradă Mardi Gras din metropola New Orleans şi a provocat o adevărată tragedie. Presa locală a relatat că 12 persoane sunt internate în stare critică, iar printre răniţi s-ar număra inclusiv o poliţiştă care asigura securitatea la paradă, transmite Reuters.

Camioneta se deplasa pe singura bandă din zonă deschisă traficului, atunci când a lovit trei autovehicule, inclusiv o autobasculantă, înainte de a vira brusc spre mulţimea care asista la parada Mardi Gras.

Poliţiştii l-au arestat imediat pe şoferul camionetei, care potrivit martorilor părea să fie sub influenţa unor băuturi alcoolice sau droguri.

Primarul Mitch Landrieu a susţinut într-o declaraţia că este vorba de un ”şofer beat”.

Imaginile video au surprins haosul care a urmat accidentului, însă parada ”Krewe of Endymion” - cea mai mare şi populară din sezonul Mardi Gras - a continuat pe străzile din New Orleans.

Agenţii Biroului Federal de Investigaţii au anunţat că vor colabora cu autorităţile locale pentru a determina dacă a existat vreo încălcare a legislaţiei federale. Acesta nu este singurul incident de la festivităţile Mardi Gras. Cu doar câteva ore mai devreme, arma unui bărbat s-a declanşat accidental într-o toaletă publică din New Orleans.

Mai multe