Un spray nazal ar putea să ne apere de COVID-19 și de formele grave ale bolii

27 octombrie 2021 20:34   Internațional
Ultima actualizare:

Cercetătorii americani de la Cleveland Clinic au descoperit că spray-urile nazale care conțin steroizi sunt extrem de eficiente împotriva noului coronavirus. S-a descoperit că o simplă pulverizare în nas reduce riscul de îmbolnăvire cu 22%, scade riscul de internare la ATI cu 23% și reduce riscurile de deces provocat de COVID-19 cu 24%.

Studiul a analizat cum receptorii proteici de la nivelul nasului influențează evoluția bolii după contaminarea cu virusul SARS-CoV-2. Receptorul proteic ACE2 aflat în fosele nazale joacă un rol important în evoluția bolii, el fiind ”poarta de intrare” a noului coronavirus în celula-gazdă care permite multiplicarea ulterioară a virusului în organism.Tratamentul cu spray-uri nazale suspendă activitatea acestui receptor și protejează pacienții de formele severe de COVID-19. Studiul a fost făcut pe 72.000 de pacienți, între aprilie 2020 și martie 2021.

Mai multe