Unde s-a ascuns președintele Bashar Al-Assad. Cât a costat atacul americanilor din Siria
SUA, Marea Britanie şi Franţa au atacat sâmbătă dimineaţă Siria, ținta lor fiind câteva zone care se presupune că ar avea legătură cu armele chimice pe care regimul sirian este acuzat că le-a folosit împotriva civililor în urmă cu o săptămână. Se speculează că președintele s-ar fi adăpostit într-un buncăr rusesc.
Doar Rachetele „Tomahawk” trase de americani în atacul de sâmbătă au costat 165,2 milioane de dolari. Francezii au tras şi ei 12 rachete de croazieră, potrivit informaţiilor furnizate de Elysee. Printre acestea s-au numărat trei rachete de croazieră navală , cu o rază de 1000 km şi o precizie de un metru și au fost trase de o fregată. Este pentru prima dată când Franţa a folosit într-o misiune reală aceste rachete. Franţa se află printre puținele state care deţin astfel de rachete de croazieră, alături de SUA și Marea Britanie.
Aceste rachete, dezvoltate de grupul francez MBDA, sunt foarte scumpe, potrivit postului de televiziune francez BFMTV. În conformitate cu Legea finanţelor din 2015, fiecare costă 2, 86 milioane de euro, aproape de două ori mai mult ca Tomahawk-urile americane care costă în jur de 1,5 milioane de euro. Numai avioanele Tornado britanice au tras 31 de rachete „Storm Shadow”, fiecare costând aproximativ 862 de mii de euro.
Potrivit Pentagonului, au fost lovite trei mari obiective, două în Damasc şi unul în Homs. În Damasc, a fost lovit centrul de cercetări din Jemraya şi alte facilităţi de depozitare şi transport, inclusiv cele două aeroporturi, cel internaţional şi cel din Mezzeh. Aeroportul internaţional din Damasc ar fi fost puternic afectat, iar cel din Mezzeh ar fi fost scos din funcţiune. În Homs, au fost lovite mai multe depozite şi un centru de comandă. De asemenea, au fost lovite și ţinte în Aleppo, conform adevarul.ro
Surse din Israel susţin că preşedintele sirian Bashar Al-Assad s-ar fi ascuns într-un buncăr dintr-o bază rusească în timpul bombardamentelor. Aliaţii Statelor Unite din Orientul Mijlociu nu au participat la atacul în sine, însă au fost informaţi şi implicaţi în procesul de planificare, fiind avertizați inclusiv asupra posibilei reacții a Iranului. Generalul american Joseph Danford a declarat că pe timpul atacului apărarea antiaeriană rusă nu a reacţionat, iar cea siriană a lansat doar câteva rachete antiaeriene care nu au schimbat cu nimic cursul atacului. El a precizat că atacurile au fost îndreptate numai spre ţinte ale regimului al-Assad, evitându-se victime colaterale, civile sau din partea altor state, referire clară la trupele ruse din Siria. Generalul a declarat de asemenea că nu au fost date informaţii Rusiei despre ţintele atacate, dar a avut loc o deconflictizare cu partea rusă, prin canalele de comunicare din Qatar. Din surse franceze s-a aflat că deconflictualizarea a avut loc în timpul raidului aerian, nu înainte de acesta.
Televiziunile din Siria au anunţat că au fost doborâte mai multe rachete în timpul atacului. Secretarul Apărării, James Mattis, a declarat însă că SUA nu a suferit pierderi în cadrul operaţiunii. Rusia a transmis o declaraţie prin ambasadorul lor în SUA, care avertizează că "astfel de acţiuni nu vor rămâne fără consecinţe".