Ups! Gheaţa i-a blocat maşina în parcare
8 martie 2015 21:13
Internațional
Ultima actualizare:
Rusul Vlad Pokrovski, de 32 de ani, din Saratov, a avut parte de surpriza vieţii lui zilele trecute când s-a trezit dimineaţa şi a vrut să plece la serviciu.
Maşina lui, o superbă Lada Priora fusese înghiţită într-un ditamai blocul de gheaţă de aproape jumătate de metru înălţime. Din cauza unei defecţiuni la o conductă de apă, strada pe care parcase Vlad a fost inundată. Nu a fost nevoie de mai mult de zece minute pentru ca la -30˚C micuţul bolid să fie înghiţit complet de gheaţă.
Surpriza şi mai mare a fost să vadă că apa a intrat şi între scaune şi s-a fixat bine. “Asta e! Scot maşina la primăvară”, s-a consolat Pokrovski după ce a aflat că inclusiv motorul e praf din cauza gheţii.