Uraganele Grace şi Henri au făcut victime în Mexic și SUA: inundaţii și vânt cu viteze de 200 km/h

22 august 2021 10:26   Internațional
Ultima actualizare:

Uraganele Grace şi Henri au făcut numeroase victime în Mexic, respectiv Statele Unite, unde au provocat inundaţii şi sute de case au fost distruse de vântul care a avut viteze de 200 km/h.

Cel puţin zece oameni au murit în estul Mexicului din cauza uraganului Grace, care a adus ploi torenţiale şi vânt puternic, cauzând inundaţii şi pene de electricitate, informează BBC, citat de News.ro. Cel mai afectat este statul Veracruz, unde au fost dezrădăcinaţi copaci şi străzile capitalei Xalapa au devenit râuri de noroi. Uraganul s-a domolit apoi, fiind actualizat la nivel de furtună tropicală pe măsură ce înainta în uscat.

La nord de Ciudad de Mexico, furtuna a adus ploi însemnate cantitativ, provocând inundaţii suplimentare, şi vânt cu viteze mari. Grace a adus rafale de vânt cu viteze de până la 200 de kilometri pe oră când a atins uscatul în Mexic. Dintre victime, şase erau membri ai aceleiaşi familii, au spus oficialii. Locuitorii oraşului de coastă Tecolutla, din Veracruz, au spus că uraganul a fost devastator.

Cel puțin 10 morți, după inundațiile din Tennessee 

Inundaţiile catastrofale din Tennessee au provocat moartea a cel puţin zece oameni, între care doi copii, scrie AP, iar zeci de persoane sunt date dispărute de sâmbătă, când ploile au distrus case şi acoperit drumuri rurale, au confirmat autorităţile. Cantitatea de precipitaţii căzută în centrul statului a doborât recordul regiunii pentru un interval de 24 de ore, înregistrat în 2010, de 24 de centimetri, potrivit National Weather Service Nashville.

Serviciul a spus că mai multe localităţi se află într-o situaţie catastrofică. „Oamenii sunt prinşi în case şi nu au cum să iasă”, a spus meteorologul Krissy Hurley de la NWS. Mai mulţi oameni sunt daţi dispăruţi, iar guvernatorul statului a transmis pe Twitter oamenilor să fie prudenţi privitor la nivelul crescut al apelor: „Lucrăm cu oficialii de la intervenţii de urgenţă şi cu cei din prima linie, care ajută oamenii din zonele inundate”.

Au fost demarate operaţiuni de urgenţă, iar Tennessee Emergency Management Agency a numit situaţia „periculoasă şi în evoluţie” şi i-a îndemnat pe oameni să nu călătorească în districtele afectate. Duminică, uraganul Henri îşi continuă cursul pe coasta de nord-est a SUA. La miezul zilei este aşteptat să treacă de punctul estic al Long Island. Sâmbătă seară, el şi-a făcut simţită prezenţa şi în regiuni ca New York City, Newark şi Hoboken, New Jersey, cu ploi însemnate.

Mai multe