Uraganul Irma: trei scenarii de coșmar pentru cei 35.000 de români din Florida

10 septembrie 2017 12:24   Internațional
Ultima actualizare:

Nici măcar la această oră meteorologii nu știu cu precizie traseul uraganului Irma. Asta înseamnă că întregul stat Florida este vulnerabil iar dezastrul este iminent.

Pe măsură ce uraganul Irma se apropie de coasta Floridei, tensiunea din peninsulă se vede cu ochiul liber. Cea mai mare operațiune de evacuare din istoria SUA este în plină desfășurare iar puterea uraganului se simte din ce în ce mai tare. După zile întregi de făcut calcule, un singur lucru este, acum, sigur: cineva, undeva, va fi lovit în plin. 

La primele ore ale dimineții de sâmbătă, uraganul Irma era clasificat la categoria 5, gonind spre Florida cu rafale de vânt de 257 de kilometri pe oră. Măturase deja insulele din Caraibe și Cuba, acumulând o energie eoliană mai mare decât cea adunată a tuturor celor 14 uragane consemnate anul acesta în Atlantic. Problema este că, acum, Irma va traversa cele mai calde ape ale Oceanului. 

Odată ce cursul uraganului Irma se va îndrepta spre nord, acesta se va alinia în lungime mai mult sau mai puțin cu peninsula din Florida. Chiar și la această oră târzie nimeni nu poate să anticipeze care zonă a statului de pe malul Atlanticului va primi o lovitură în plin. Meteorologii nu știu când uraganul Irma spre nord. 

Modelele de hărți meteo întocmite în cursul serii nu au reușit să clarifice mare brânză. În ultimele 24 de ore, uraganul a părut că se întoarce spre vest, scăzând șansele ca orașele de pe coasta de est precum Miami și Fort Lauderdale să fie lovite. În schimb, locuitorii din Naples și Tampa se pregăteau de ce este mai rău. 

Secțiunea din centrul Floridei este îngustă, are o lățime de numai 177 de kilometri. Rafalele de vânt ale uraganului Irma au o circumferință de 96 de kilometri, pornind dinspre ochiul uraganului. Asta înseamnă că o deplasare de numai 80 de kilometri spre est sau vest ar putea face diferența. Ar putea însemna că americanii și mica comunitate de români din Florida ar avea de înfruntat o catastrofă sau doar o zi mai rece și mai ploioasă. 

Începând cu ziua de sâmbătă s-au conturat trei scenarii. 

Scenariul 1: Irma se deplasează spre Coasta de Est, lovind Miami

Zile la rând acest scenariu a fost cel mai plauzibil. Companiile de asigurări deja se pregăteau să anunțe că impactul uraganului Irma va provoca pagube de 200 de miliarde de dolari. Ar fi cel mai mare dezastru din istoria Americii, depășind proporțiile produse de Katrina sau Harvey. 

85% din ținutul Dade din Miami este situat la 3 metri sub nivelul mării, așa că, dacă Irma se va îndrepta spre acea zonă din unghiul potrivit la punctul său maxim, s-a cam terminat. La apogeul său, Irma va provoca valuri înalte de 13 metri, îndeajuns ca să se izbească de țărm și să distrugă zona Miami Beach. 

Slavă Domnului, acest scenariu a devenit mai puțin probabil începând de vineri, datorită faptului că Irma și-a schimbat traseul neașteptat, îndreptându-se spre sudul insulelor Bahamas. 

Un centru de înaltă presiune asupra Atlanticului a impulsionat mai puternic circulația uraganului, fapt care demonstrează cât de delicată este de făcut o prognoză meteo și de ce toate opțiunile rămân pe masă.

Cu toate acestea, Serviciul Național de Meteorologie din Miami nu-și asumă niciun risc. Vineri, a trimis un avertisment înfricoșător care spunea că "locațiile ar putea fi nelocuibile pentru săptămâni sau luni", în urma unei lovituri directe.

Scenariul 2: Irma lovește mai întâi partea de sus a Floridei Keys, apoi se îndreaptă spre centru

La o primă vedere, pare teribil să speri că uraganul Irma ar putea să se îndrepte spre centrul Floridei. Dar, pe de altă parte, ar putea să fie o veste bună, cumva, pentru că s-ar limita proporțiile pagubelor pe care ar putea să le provoace. 

Parcul Național Everglades constituie o barieră naturală împotriva uraganelor, așa că, dacă Irma se îndreaptă spre acea zonă, o mare parte din energia sa va fi disipată. 

Cu toate acestea, pentru mai multe zone din Florida Keys, Irma va însemna o catastrofă, deoarece valurile Oceanului se vor ridica la 5 metri. Totul va fi sub apă iar cei care au ales să rămână în acea regiune are șanse mici de a supraviețui impactului. 

Odată ce Irma se va muta spre interior, ar putea determina ieșirea din matcă a râului Okeechobee. Acest lucru s-a mai întâmplat în anul 1928, cauzând moartea a sute de oameni. 

Scenariul 3: Irma lovește mai întâi Key West, apoi traversează zona până la coasta de vest a Floridei

Deși toată atenția s-a concentrat pe Miami, în realitate, Tampa Bay este cea mai vulnerabilă zonă a americanilor atunci când vine vorba de uragane. În 2010, s-au efectuat o serie de simulări, cu privire la urmările ce ar putea fi produse de un uragan de categoria 5. Rezultatele au fost șocante: peste 500.000 de locuințe ar fi distruse și peste 2000 de oameni și-ar pierde viața. Ar fi un bilanț peste pagubele cauzate de Katrina. 

Ultima ciocnire cu un uragan, în Tampa Bay, a avut loc în 1921. Și vorbim de un uragan de categoria a treia iar orașul avea 50.000 de locuitori. Astăzi, populația a crescut la 3 milioane. 

Geografia unică a golfului (n.r. „bay” tradus în română) va concentra și va spori puterea furtunii care se va ridica la 9 metri în unele zone. 

Din păcate, șansele ca acest scenariu să devină realitate sunt cele mai mari. Meteorologii se așteaptă ca Irma să stea mai mult deasupra apei oceanului Atlantic după ce va trece peste Cuba, ameliorându-și puterea și crescând șansele ca direcția sa să fie spre Tampa Bay. În condițiile în care Irma este atât de mare, aproape toată Florida va avea de suferit de pe urma rafalelor sale. 

***

Există și posibilitatea ca Irma să stea mai mult deasupra Cubei decât se așteaptă meteorologii, așa că ar putea să slăbească în intensitate, reducând severitatea celor trei scenarii de mai sus. Dar, desigur, Cuba va fi cea care va achita „nota de plată” de pe urma uraganului Irma. 

Mai multe