VIDEO Campanie de vaccinare inedită în R. Moldova: „În Chișinău, avem cel mai mare cimitir din Europa”

9 noiembrie 2021 17:25   Internațional
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătății din Republica Moldova a lansat un clip video pro vaccinare inedit, cu mesaj dur, dar în același timp haios. Se prezintă date cutremurătoare, cu mii de morți care au fost și vor mai fi. „Dar tu nu te îngrijora! În Chișinău, avem cel mai mare cimitir din Europa”, se arată în mesaj.

Până acum, peste 7.000 de moldoveni au murit de COVID. Tulpinile noi sunt mult mai agresive și mult mai contagioase. Dar tu nu trebuie să-ți faci griji. În Chișinău, de exemplu, avem cel mai mare cimitir din Europa. Aici sunt destule locuri. Așa că... nu-ți fă griji”, spune un gropar.

„Lumea zice că economia e la pământ. O fi, nu știu. Afacerea mea merge ca pe roate”, adaugă, satisfăcut, reprezentantul unei firme de pompe funebre, înconjurat de sicrie.

„Doctorii vor ceda din cauza extenuării. Dar tu să nu-ți faci griji, asta nu e problema ta! Să se descurce ei cumva!”, spune și un medic.

Evident, toate aceste mesaje sunt ironice, pentru că „pandemia nu s-a terminat! Depinde de fiecare dintre noi când și mai ales cum vom ieși din ea”, spun reprezentanții Ministerului Sănătății, care îndeamnă la vaccinare.

Mai multe