VIDEO Cum arată mesele special create pentru distanțare socială! Clienții se amuză copios

1 iunie 2020 17:34   Internațional
Ultima actualizare:

Chiar dacă anumite interdicții au început să se ridice treptat, cetățenii fiind mai liberi acum în acțiuni, pandemia de coronavirus reprezintă în continuare un risc și nu trebuie tratată altfel.

Cu ocazia redeschiderii spațiilor de relaxare dar și de „conectare socială”, printre care și barurile, terasele sau restaurantele, au fost create și câteva „instrumente” speciale pentru ca patronii locațiilor să se asigure că clienții lor respectă în totalitate regulile de distanțare socială, care sunt încă în vigoare.

Astfel, chiar dacă unii găsesc acest lucru extrem de amuzant, pe lângă nelipsita mască de protecție și mănuși au apărut și mesele speciale împotriva apropierii nedorite din această perioadă. În Statele Unite, mai mulți patroni de baruri și terase deja și le-au însușit, iar clienții pare că nu au fost reticenți cu privire la această invenție, acordându-i o șansă și distrându-se în același timp prin filmulețe amuzante sau fotografii în care apar în noua ipostază.

Mesele sunt individuale și circulare, cu un spațiu în mijloc destianat unei singure persoane. Astfel, chiar dacă ți-ai dori o apropiere mai mare, dacă și cealaltă persoană lângă care te aflii se află în interiorul „mesei”, acest lucru este practic imposibil.

De forma unor imenși colaci de salvare, mesele de protecție sunt susținute pe structuri metalice prevăzute cu roți. Astfel, clienții se pot apropia unul de altul pentru a cioci un pahar la o distanță de aproximativ 1,5 metri unul de celălalt. Aceste mese de protecție personală au apărut în data de 16 mai la Fish Tales Bar & Grill din Ocean City, Maryland, Statele Unite și au fost apreciate de clienți, bucuroși că se pot roti în voie de la o “masă” la alta, notează Insider.

Mai multe filmulețe și imagini în care apar aceste mese au ajuns și pe rețelele de socializare, făcând deliciul internauților dornici să le încerce cât mai repede.

Mai multe