VIDEO Imaginile terorii. Tornada din Grecia a făcut ravagii și a măturat totul totul în cale

11 iulie 2019 12:27   Internațional
Ultima actualizare:

Grecia este din nou sub teroare din cauza capriciilor vremii. După incendii de vegetație sau inundații, de această dată turiștii și localnicii au trăit clipe de groază din cauza unei tornade care a afectat zona de Nord în noaptea de miercuri spre joi și a produs moartea a şase turişti şi rănirea altor zeci.

Stare de urgență în Halkidiki, una dintre cele mai populare destinații de vacanță în rândul românilor, după ce o tornadă care a durat aproximativ 20 de minute a făcut prăpăd în noaptea de miercuri spre joi (11 iulie). Doi turişti români, o femeie de 54 de ani şi un copil de 8 ani, au  murit în Nea Plagia, după ce acoperişul restaurantului în care se aflau s-a prăbuşit în timpul furtunii.

Un rus şi fiul său în vârstă de doi ani au fost ucişi la un hotel, în urma căderii unui copac, în staţiunea balneară Kassandra, la aproximativ 70 de kilometri de Salonic, al doilea cel mai important oraş din Grecia, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.

La Propontida, o localitate situată în apropiere, un cuplu ceh a murit după ce rulota în care se afla a fost luată de vânt. Alte 30 de persoane au fost rănite, iar un pescar în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost dat dispărut.

”Şase turişti au fost ucişi, iar cel puţin alte 30 de persoane au fost rănite în această tornadă”, a declarat pentru AFP Charalambos Steriadi, un reprezentant al Protecţiei Civile în nordul Greciei. Tornada a durat aproximativ 20 de minute, potrivit unor martori intervievaţi de postul public grec de televiziune ERT.

140 de pompieri au fost mobilizați

”A fost un fenomen fără precedent”, cu rafale de ”vânt foarte puternice” şi ”furtuni violente cu grindină”, a declarat reprezentantul Protcţei Civile. Regiunea ”Halkidiki a fost declarată în stare de urgenţă”, a anunţat Charalambos Steriadis.

Cel puţin 140 de pompieri participau la operaţiuni de salvare, a anunţat un reprezentant al Protecţiei Civile, Vassilis Varthakoyannis. Ministrul Protecţiei Cetăţenilor, Michalis Chryssohoidis, a plecat de la Atena la faţa locului, iar alţi oficiali din noul Guvern al lui Kyriakos Mitsotakis, în urma alegerilor legislative de duminică, erau de asemenea aşteptaţi, potrivit lui Charalambos Steriadis.

Mai multe