Violată în maternitate, la câteva ore după ce a născut
O femeie a trăit un adevărat coșmar în maternitate, după ce a născut. Aceasta se afla la terapie intensivă, după o operație de cezariană problematică. Doctorii au internat-o peste noapte, pentru a-i putea monitoriza starea de sănătate.
La un moment dat, camerele de supraveghere instalate în incinta spitalului Brahm Shakti Sanjeevani din Delhi, India, au surprins momentul în care un bărbat se infiltrează în salon. Acesta le-ar fi spus paznicilor că este doctor, iar aceștia i-au permis accesul, potrivit mirror.co.uk.
După ce a verificat dosarele mai multor pacienți, în jurul orei 3.30, bărbatul a intrat într-un salon. Apoi, acesta ar fi violat una dintre femei, în timp ce restul pacienților dormeau. Acum, autoritățile indiene încearcă să îl găsească pe bărbat.
Familia victimei a acuzat personalul și paznicii spitalului de neglijență și susțin că niciun angajat al instituției nu se afla la fața locului atunci când a avut loc atacul.