Vladimir Putin, căzătură de zile mari la hochei. Nimeni nu i-a întins mâna să-l ridice

11 mai 2017 8:44   Internațional
Ultima actualizare:

Vladimir Putin (64 de ani) nu prea se descurcă atunci când se află în defensivă. Iar acest lucru o demonstrează căzătura pe care a luat-o la hochei, într-o partidă demonstrativă la care a luat parte în orașul Soci, la complexul Bolshoy Ice Dome. Evident, echipa lui Putin s-a impus cu scorul de 17-6.

În timp ce Donald Trump, președintele SUA, avea o zi încărcată - tocmai ce-l concediase pe șeful FBI și s-a văzut, apoi, cu ministrul de Externe rus Serghei Lavrov -, Vladimir Putin a dat-o pe hochei. Se ține bine pe picioare, în ciuda vârstei și patinează decent în linie dreaptă.

Mai greu e cu piruetele deși, în lumea politică, la asta se pricepe cel mai bine. Pe terenul de gheață, însă, Putin a luat o căzătură de zile mari atunci când a încercat să își deposedeze un adversar. S-a ridicat repede în picioare, în ciuda echipamentului de protecție destul de incomod. Nici nu mai avea rost scorul de pe tabelă. Putin marcase deja șapte goluri. Misiune îndeplinită!

Întrebat ce părere are despre concedierea șefului FBI, James Comey, președintele Federației Rusiei a reacționat amuzat. „Ce naiba avem noi de-a face cu asta?” La fel de amuzant a fost și modul în care adversarii liderului de la Kremlin se apărau pe terenul de hochei în fața lui Putin...

Mai multe