Vladimir Putin, din nou la bustul gol! Imagini inedite din aventura în Siberia

5 august 2017 11:24
Ultima actualizare:
Vladimir Putin, din nou la bustul gol, de această dată, în SiberiaFoto: AFP

Vladimir Putin a fost din nou filmat la bustul gol în timpul unei aventuri la pescuit în Siberia. Liderul de la Kremlin își petrece weekendul cu activități recreative și sportive care l-au adus din nou în atenția agențiilor de presă din întreaga lume.

I-a luat mai bine de două ore să prindă o știucă pe malurile lacurilor din Tyvia, din Siberia, dar când lanseta nu și-a făcut bine treaba, a luat costumul de scafandru și s-a dus după marea captură în adâncuri, după cum relatează Russia Today. De asemenea, președintele rus nu a ratat ocazia de a sta din nou la bustul gol sub soarele dogoritor, arătându-le tuturor că este în continuare într-o formă de invidiat.

Vladimir Putin a petrecut peste două pentru a prinde o știucăFoto: AFP

Pescuitul la știucă nu este pentru oricine, iar Vladimir Putin a simțit asta pe propia piele. Cu toate că i-a luat mult timp să prindă o captură cu care se poate mândri, liderul de la Kremlin și-a pus la încercare și abilitățile de înotător. Echipat cu costumul de scafandru și înarmat cu un harpon, Putin a explorat fundul lacului și nu a ieșit la suprafață până nu a venit cu o știucă de mărimi considerabile.

În cele din urmă, a prins o captură cu care se poate mândriFoto: AFP

Nu a uitat nici de camera sa de filmat GoPro, cu care și-a înregistrat aventura subacvatică. „A urmărit o știucă mai bine de două ore pentru că nu putea să o lovească (cu harponul, n.r.), dar a reușit în cele din urmă”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui, Dmitri Peskov.

Echipat în costum de scafandru și înarmat cu un haropn, a căutat știuca în adâncuriFoto: AFP

Chiar dacă nu s-a dovedit un maestru la pescuitul cu lanseta, Putin și-a rezervat timp și pentru niște drumeții prin taigaua siberiană și pentru rafting pe un lac de munte. El a fost însoțit și de ministrul Apărării, Serghey Șoigu, de liderul Republicii Tyva, Șolban Kara-ool și de liderul Republicii Khakassia, Viktor Zimin.

Printre cei care l-au însoțit a fost și ministrul ApărăriiFoto: AFP

nu a fost doar o călătorie de relaxare pentru liderul de la Kremlin. Președintele rus a participat și la inaugurarea populării Lacului Baikal (cel mai adând lac din lume) cu ao anumită specie de pești, pentru păstrarea biodiversității lacustre. El însuși a eliberat în apă câțiva pești.

Mai multe