Vrei o casă de 3 milioane de dolari numai cu 14 dolari? Uite cum se poate obţine

14 decembrie 2017 16:27   Internațional
Ultima actualizare:

Pare mai mult decât ciudat, dar este adevărat! O vilă de lux de 3 milioane de dolari poate fi a unei persoane care plăteşte doar 14 dolari, dacă e plină de noroc!

Mai mult decât atât, vila, care este situată în apropiere de Tiverton, în Devon, Marea Britanie, vine la pachet şi cu un Rolls-Royce de 67.000 de dolari, pentru cel care câştigă o loterie cu totul specială. Cine vrea să intre în posesia vilei şi a maşinii trebuie să participi la această tombolă organizată de un milionar englez, care preferă să rămână anonim. El vrea să se distreze şi să vândă mai uşor casa cu ajutorul loteriei speciale pe care o pune la cale. Vila a fost construită la începutul anilor 1990 de milionar şi soţia lui şi nu a mai fost scoasă niciodată la vânzare. Acum însă vor să se mute pentru a fi mai aproape de nepoţi. S-au gândit că vânzarea casei printr-o competiţie ar fi mai distractiv[. Şi, în plus, ar putea să mai rămână bani pe care pot să-i doneze în scopuri caritabile. Nu vor să ia din casă decât hainele, bunurile personale şi fotografiile de familie. Cei care vor casa nu trebuie decât să răspundă la o întrebare simplă pentru a intra în competiţie pe un site creat special în acest scop. Cei care sunt acceptaţi, plătesc o taxă de înscriere la loteria specială de 14 dolari (circa 55 de lei). La final se face tragerea la sorţi pentru desemnarea câştigătorului. Se mai trag la sorţi încă 9 câştigători care vor primi fiecare circa 13,5 mii de dolari. Milionarul speră să vândă 500.000 de bilete la loteria specială până la 30 noiembrie 2018. 2,5 dolari de la fiecare bilet se vor colecta pentru fondul care va fi donat în scopuri caritabile.

Mai multe