Vulcanul din La Palma amenință „înghițirea” cartierului La Laguna, din împrejurimi. Ce spun experții

30 noiembrie 2021 18:48   Internațional
Ultima actualizare:

Odată cu erupția vulcanului Cumbre Vieja, situat pe insula canară La Palma, mii de clădiri au fost distruse și alte mii de familii și locuințe evacuate.

Vulcanul, activ în continuare, încă le face probleme locuitorilor insulei și-i îngrijorează pe cei rămași în zonă, având în vedere că lava rezultată în urma erupției, acum răcită și transformată în vulcanite, nu contenește să acopere zonele din împrejurimi.

Experții spanioli speră în continuare ca lava răcită să se oprească din acoperirea și distrugerea zonelor din jur, având în vedere că arealul respectiv a fost deja evacuat de trei ori, nefiind anticipat că va ajunge atât de departe.

Un alt cartier din La Palma riscă să fie acoperit de lavă

Vulcanul din Insulele Canare spaniole, care și-a început erupția la data de 19 septembrie, reprezintă în continuare o amenințare pentru locuitorii cartierului La Laguna, ce inglobează aproximativ 1,200 de rezidenți. Râurile de lavă răcită au acoperit împrejurimile, în decursul unei perioade de 73 de zile de la erupția inițială și vulcanul nu dă semne de oprire.

Una dintre cele două noi căi eruptive care au fost detectate weekend-ul trecut în zona de nord la vulcanului „scuipă” lavă care se îndreaptă acum spre păduri și terenuri cultivate, care inițial scăpaseră de furia vulcanului, a explicat María José Blanco, parte din echipa de experți care monitorizează erupția.

Există temeri că activitatea vulcanică ar putea continua încă 3 luni

Evoluția eruptivă a vulcanului a trecut acum de la pragul principal la cel secundar, a explicat Itahiza Domínguez, seismolog la Institutul Național Georgrafic.

Deși María José Blanco a declarat că emisia de lavă a fost „notabil redusă” în ultimele ore, unul dintre „valurile” de lavă se revarsă acum peste un strat deja existent și este posibil să ajungă la cartierul La Laguna, situat la doar 1,5 kilometri, amenințând rezidenții și locuințele acestora, informează elpais.com.

De asemenea, zona este „bombardată” și de o activitate seismică ridicată. Aproximativ 100 de mici cutremure au fost inregistrate luni, una dintre zilele cu cea mai puternică activitate seismică. Autoritățile spun că oamenii sunt disperați și încep să își piardă speranța pe măsură ce erupția vulcanului continuă la fel de puternic, fiind temeri că ar putea continua și pe o perioadă de încă 3 luni.

Fotografía tomada desde el centro de Los Llanos de Aridane esta noche / Photograph taken from the center of Los Llanos de Aridane tonight pic.twitter.com/4OMtYngHYV — INVOLCAN (@involcan) November 29, 2021

Fotografía tomada desde el centro de Los Llanos de Aridane esta noche / Photograph taken from the center of Los Llanos de Aridane tonight pic.twitter.com/4OMtYngHYV

— INVOLCAN (@involcan) November 29, 2021

Mai multe