Vulcanul Etna, din sudul Italiei, erupe din nou!

28 februarie 2017 18:08   Internațional
Ultima actualizare:

După ce a fost zguduită de un puternic cutremur anul trecut, Italia se poate confrunta acum cu un alt pericol. Vulcanul Etna, unul dintre cei mai activi vulcani din lume, a început să erupă din nou, după o pauza de opt luni.

Etna este situat în sudul Italiei, în apropiere de orașul Catania, din Sicilia. Potrivit informațiilor oferite de Digi 24, deocamdată nu au fost semnalate decât mici râuri de lavă, iar norul vulcanic emis nu pune în pericol traficul aerian din sudul Peninsulei Italice. Aeroportul din Catania a rămas în continuare deschis, iar programul de zboruri nu a fost afectat.

Din orașele Catania și Taormina se pot vedea erupțiile vulcanice, dar autoritățile italiene au precizat că nu există niciun pericol pentru localnici. Activitatea vulcanului Etna este urmărită în permanență cu ajutorul unor camere video termice, monitorizând contant evoluția erupției, precizează sursa citată, potrivit ANSA.

Mai multe