Zece morţi după ce un avion militar s-a prăbuşit în Spania

27 ianuarie 2015 7:58   Internațional
Ultima actualizare:

Zece persoane au murit, iar 13 au fost rănite după ce un avion militar de tip F-16 aparţinând Forţelor Aeriene elene s-a prăbuşit luni în sud-estul Spaniei, anunţă Ministerul spaniol de Externe, citat de AFP.

Doi greci şi opt francezi şi-au pierdut viaţa după ce avionul s-a prăbuşit imediat după decolare. Aparatul a căzut peste alte avioane aflate într-un hangar, conform digi24.ro.

Cel puţin 13 persoane au fost rănite, printre care şi șase militari francezi. Şapte răniţi sunt în stare gravă.

Ministrul francez al Apărării se va deplasa, marți, în Franța.

Printre victime nu sunt militari români.

Secretarul general al NATO a spus că tragedia care a avut loc în Spania afectează întreaga familie a Alianţei. 

Avionul de tip F-16 aparţine Forţelor Aeriene elene şi efectua misiuni de antrenament la baza NATO din localitatea Los Llanos, în sud-estul Spaniei.

„Avionul s-a prăbuşit în timpul decolării. Se pare că a pierdut puterea motoarelor şi s-a prăbuşit în zona de staţionare, peste alte avioane”, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului spaniol al Apărării.

Piloţii avionului participau la un program de instruire al NATO.

Mai multe