Zika, virusul transmis de ţânţarul-tigru, provoacă microcefalie la bebeluşi
Descoperire foarte importantă făcută de cercetătorii americani! Aceştia au stabilit pentru prima dată cu certitudine că virusul Zika, transmis de ţânţarul-tigru, poate provoca microcefalie (n.r. cap anormal de mic) la bebeluşii ai căror mame au fost infectate, potrivit Agerpres. „Acum este clar, Zika provoacă microcefalie şi alte malformaţii cerebrale severe la făt”, a spus dr. Tom Frieden, director al Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, care a prezentat rezultatele unui studiu publicat în revista „New England Journal of Medicine”. Potrivit specialistului, studiul este considerat „un punct de cotitură cu privire la această epidemie” care a lovit, mai ales, America de Sud şi, în special, Brazilia unde există peste 1,5 milioane de cazuri, inclusiv multe femei însărcinate, precum şi un mare număr de cazuri de microcefalie. În mod normal, până acum, această afecţiune a fost destul de rară. Însă de această dată, de la începutul epidemiei, din 2015, Brazilia a anunţat 907 cazuri.