INTERVIU / Alina Eremia: «Mama ştie mereu ce intenţii au băieţii cu mine»
Interpretează personajul principal în serialul-fenomen "Pariu cu viaţa", care a ajuns la al treilea sezon, dar celebritatea nu i s-a urcat la cap.
Alina Eremia e o tipă care crede foarte mult în naturaleţe. Şi, deşi are 19 ani, încă se mai sfătuieşte cu mama ei în privinţa băieţilor.
Cum e după atâta timp de "Pariu cu viaţa"?
Acest serial a devenit cu timpul un mod de viaţă, nici nu pot să mă gândesc cum ar fi să înceteze filmările. Pentru mine, este şi va rămâne un proiect de suflet.
Ce ai învăţat de când faci parte din această echipă?
În primul rând, m-am dezvoltat enorm profesional, am învăţat cât de cât cu ce se mănâncă această meserie, având alături regizori talentaţi şi mari actori ai României.
Dacă să zicem că răceşti sau te simţi rău, mai mergi la filmare? Ce se întâmplă dacă ai vreo problemă şi nu ajungi?
O răceală sau o stare proastă nu mă împiedică să merg la filmări, dar dacă sunt probleme mai grave, se reface programul de filmare, cu secvenţe în care nu apare personajul meu.
Câteva cupluri, şi în viaţa reală, au luat naştere o dată cu acest serial. Tu nu te cuplezi cu vreun coleg?
Am preferat să separ munca de viaţa amoroasă şi să păstrez relaţii cât mai bune cu toţi, pentru că, de obicei, problemele personale trec dincolo de cameră, iar o implicare emoţională cu siguranţă ar fi provocat aceste probleme.
Care dintre băieţii necuplaţi din echipa "Pariu" îţi plac cel mai mult?
Am ajuns să îi văd ca pe nişte prieteni foarte buni, am ales să mă ataşez amoros de persoane din alte grupuri.
Recunoaşte: ai primit avansuri de la colegi de filmare?
Cum am mai spus, relaţia cu colegii mei este una de profesionalism pe platouri şi de prietenie în afara lor.
De ce eşti de atâta vreme singură? Ori de câte ori am realizat un interviu cu tine, nu aveai iubit...
Nici acum nu am. Oricum, am evitat să vorbesc de viaţa mea amoroasă, nu am dat un răspuns categoric, dar asta nu înseamnă că am fost mereu singură, pur şi simplu am preferat să ţin această parte a vieţii mele pentru mine.
Te cucereşte un tip care îţi oferă cadouri?
Depinde cum şi când sunt oferite. Oricare fată se bucură la micile atenţii, dar nu şi dacă sunt folosite pentru a impresiona.
Dacă vrei să dai gata un tip de la prima întâlnire, ce faci, concret?
Nu sunt genul care să adopte o anumită atitudine sau un anume limbaj, sunt naturală, mă comport aşa cum sunt de fapt, pentru că nu e ok să dai o impresie falsă despre tine, pentru ca mai târziu cel de lângă tine să aibă surprize. Cine te place, te place aşa cum eşti.
Şi cum te îmbraci la prima întâlnire?
Depinde de momentul zilei, dar de obicei o ţinută smart-casual, cu un aer sexy, dar nu vulgar, ceva care să mă pună în evidenţă, dar să nu fie ostentativ. De obicei, rochiile sunt piesele-cheie, dacă nu, jeanşi, cu tocuri şi cu un sacou şic.
La 8 decembrie,LaLa Band va susţine un concert la Polivalentă
Posibilul tău viitor iubit e musai să fie şi el din showbiz?
Nu este un criteriu, e într-adevăr mai uşor de găsit sau de întreţinut o relaţie din acelaşi mediu, dar nu mă bazez pe aspectul acesta.
Te sfătuieşti cu mama ta în ceea ce priveşte băieţii?
De obicei, mama pune câteva întrebări şi din răspunsuri îşi dă imediat seama ce intenţii are băiatul respectiv. Şi e foarte enervant că în majoritatea cazurilor are dreptate.
Ştiu că e cam devreme să te întreb, dar pe la ce vârstă ai vrea să te măriţi?
Sincer, acum ceva timp mă gândeam că vârsta perfectă este 25-27 de ani. Dar niciodată nu iese aşa cum plănuieşti, şi e bine atunci când viaţa te surprinde într-un mod plăcut.
În ce obişnuieşti să dormi îmbrăcată noaptea?
Optez pentru cămaşa de noapte, dar în anotimpul friguros nu există nimic mai comod decât nişte pantaloni de pijama şi o bluză moale la atingere.
Cum vei petrece anul acesta Sărbătorile de Iarnă?
Ma voi împărţi între familie, prieteni şi LaLa Band. Ajunul Crăciunului îl voi petrece cu colegii de trupă, vom viziona împreună episodul de Crăciun şi ne vom oferi cadouri, în ziua de Crăciun voi sta cu ai mei, după Crăciun voi pleca câteva zile la munte cu prietenii, iar Revelionul se împarte între muzică şi prieteni.
Curând împlineşte 19 ani şi vrea să-şi ia permisul de conducere. Alina Eremia e o adolescentă obişnuită, dincolo de platourile de filmare. Dar munceşte poate mult mai mult decât alte fete de vârsta ei, fiind prinsă atât cu şcoala, cât şi cu muzica şi actoria. Unde mai pui că acum trage din greu pentru ca show-ul de Crăciun pe care-l pregăteşte alături de colegii din LaLa Band să iasă impecabil.
- S-a născut la 15 decembrie 1993, în Buftea;- Părinţii ei se numesc Daniela (43 de ani) şi Nicuşor (44 de ani). "Mama lucrează la bancă, iar tata e freelancer";- Mai are un frate, Mircea, în vârstă de 15 ani, elev la liceu;- Când era mică se visa cântăreaţă recunoscută internaţional;- La micul-dejun obişnuieşte să mănânce iaurt cu cereale şi să bea o cafea;- Actorii ei preferaţi sunt Jennifer Aniston, Jessica Alba, Leonardo DiCaprio, Adam Sand-ler, Gerard Butler;- Nu şofează, dar intenţionează să îşi ia, cât de curând, carnetul;- Are 1,75 m înălţime şi 61 kg;- Parfumul preferat: "Be Delicious" (DKNY);- Acordă o mare atenţie îngrijirii părului: „Pe lângă şampon şi balsam, folosesc şi o mască pentru vârfuri despicate, din cauza faptului că îmi aranjez foarte mult părul";- Se pregăteşte intens, alături de colegii ei, pentru marele concert de Crăciun al trupei LaLa Band: „Este primul nostru concert mare de Crăciun şi sunt sigură că va fi unul magic, pregătim momente speciale de Sărbători, cu invitaţi-surpriză. Iar pe lângă trupa X-plod care ne acompaniază în concerte, vom avea alături de noi pe scenă o orchestră de coarde. Pregătim din greu acest show şi aşteptăm oamenii în număr cât mai mare ca să fredonăm împreună melodii cunoscute".