INTERVIU! Ana-Maria Barnoschi, asistenta lui Vârciu: «Liviu e mereu atent cu mine!» - FOTO
Are doar 20 de ani, dar e sexy şi speră să vă aducă noroc! Nu degeaba e asistenta lui Liviu Vârciu în emisiunea “Roata norocului” (Kanal D).
Ana-Maria Barnoschi este o apariţie nouă pe sticlă, dar deja are planuri mari.
Aspiră la propria emisiune în tv, căci nu se vede asistentă până la adânci bătrâneţi.
Ştie, însă, că o carieră se clădeşte pas cu pas şi e mândră că face parte din echipa Kanal D.
Dar cel mai mult o încântă faptul că îl are coleg de show pe Liviu Vârciu, despre care are numai cuvinte de laudă.
Cum ai fost selectată pentru a participa la această emisiune?
Am fost la un simplu casting!
Ce contacte ai mai avut cu televiziunea până acum?
Pe o perioadă mai lungă am avut contract cu TVR 1.
Am avut apariţii la majoritatea televiziunilor, în calitate de dansatoare.
De la 16 ani am ales street dance-ul, am avut apariţii alături de artişti precum Inna, Antonia, Pepe, în videoclipuri sau în emisiuni.
A dansat şi pentru Inna
Care sunt punctele tale forte care te-au recomandat pentru acest loc în emisiune?
Sunt carismatică, sociabilă, spontană şi cred că mi-am păstrat inocenţa copilăriei.
În calitate de Miss Boboc, la liceu
Pasul viitor în carieră care ai vrea să fie?
Momentan sunt studentă, dar dacă realizatorii show-ului "Roata norocului" vor fi mulţumiţi de prestaţia mea şi telespectatorii mă vor plăcea, atunci mă voi gândi şi la o carieră în tv.
N-aş vrea însă să mă opresc la statutul de asistentă. Aş vrea să realizez propria emisiune, dar sunt conştientă că drumul e lung şi am multe de învăţat.
Ai un iubit?
Încă nu.
Despre Liviu ce ne spui? Îl ştiai dinainte de a colabora la această emisiune?
Nu am interacţionat până la emisiune cu el.
Prima oară l-am văzut în carne şi oase la piesa de teatru "Menage á trois". Este un actor foarte talentat!
Ce impresie ţi-a făcut el până acum?
E o persoană pe care o admir din multe puncte de vedere. Liviu e talentat în muzică, în teatru, film şi televiziune.
Este un partener de la care am ce învăţa şi care mă ajută de fiecare dată când sunt în impas.
E un tip sociabil şi nu ai cum să te plictiseşti în preajma lui.
Când te vezi femeie la casa ta, măritată, cu copii?
Nu mă văd prea curând într-o astfel de ipostază. Mai am multe de experimentat...
Acum, referitor la titlul emisiunii, tu cum stai cu norocul?
Mă consider norocoasă pentru că sunt sănătoasă şi am lângă mine părinţii care mă sprijină întotdeauna.
Care va fi rolul tău în emisiune?
Sunt asistenta lui Liviu şi voi interacţiona cu el pe tot parcursul emisiunii.
Îl tachinez pe Liviu în timpul show-ului şi împreună generăm multe momente haioase. În plus, voi şi dansa.
Dacă Liviu ţi-ar propune să ieşiţi la o cafea, ai accepta?
Da, în calitate de colegi şi pot spune chiar prieteni.
Ne ajutăm reciproc pe parcursul emisunii, ne susţinem unul pe altul.
Am ce să învăţ de la Liviu, iar el e mereu atent ca eu să mă simt în largul meu la filmări.
Ţi-ai dori să fii iubita lui?
Niciodată nu poţi spune niciodată, dar nu mă văd în această postură. Suntem conştienţi că suntem nişte coechipieri perfecţi.
Multe vedete au secrete. Tu ai?
Nu am lucruri de ascuns. Sunt împăcată cu mine însămi.
*****************************************************
Ana-Maria Barnoschi a participat, în calitate de dansatoare, la Gala Romanian Music Awards de la Craiova, weekendul trecut. De altfel, dansul e cel care o ajută să arate atât de sexy. Iată, mai jos, şi alte secrete ale noii vedete de la Kanal D.
- S-a născut la 12 februarie 1992, la Bucureşti;
Ana-Maria, când era bebeluş...
- Părinţii ei se numesc Maria şi Costel Barnoschi. "Mama este educatoare, iar tata este profesor";
- Nu are fraţi sau surori;
- În copilărie se visa tot educatoare: "Când eram la grădiniţă, îmi doream să fiu educatoare, ca mama. Le spuneam copiilor să nu mai asculte de mama, ci să ia aminte la ce le spun eu";
... la o serbare, la grădiniţă
- A absolvit Liceul Teoretic "Dante Alighieri", iar acum este în primul an la Universitatea "Dimitrie Cantemir";
- În şcoală, materia e preferată era Japoneza. "Limba japoneză mă pasiona, pentru că mi se părea exotică, foarte interesantă; dar, din păcate, am făcut doar doi ani de Japoneză";
- Nu are operaţii estetice;
- Dimineaţa obişnuieşte să mănânce lapte cu cereale, la prânz pui sau peşte cu cartofi şi salată, iar seara consumă iaurturi şi fructe;
- Mâncarea ei preferată este peştele la grătar: "Mi se pare întotdeauna delicios";
- Cea mai recentă carte citită este "Twilight";
- Ca să-şi menţină silueta, are un singur truc: dansul. "E singurul sport cu care mă menţin în formă".
Prezintă un show de noroc, la Kanal D
De miercuri, va prezenta o emisiune la Kanal D, alături de Liviu Vârciu.