INTERVIU Jojo: «Când eram mică, îmi doream să fiu balerină»

24 mai 2014 13:39   Actualitate
Ultima actualizare:

A jucat mai mult comedie, dar nu s-a plictisit.  Ar face asta toată viaţa, pentru că o adoră.

Pe Cătălina Grama - Jojo o putem urmări în emisiunea "Serviciul Român de Comedie - Happy Show" de la Antena 1, în fiecare miercuri de la ora 20.30. Chiar dacă acest sezon se va termina în curând (4 iunie), cei care îndrăgesc acest show pot sta liniştiţi. Din toamnă va reveni pe micul ecran.

 Eşti şi actriţă, şi cântăreaţă. Care dintre cele două meserii îţi este mai dragă?

Nu aş face nimic din ceea ce nu-mi place. Iubesc muzica şi am avut noroc să pot cânta. Ador actoria şi am fost incredibil de norocoasă la fiecare pas pe acest drum. Chiar cred că sunt un om norocos.

Ai jucat multe roluri de comedie. Nu te-ai plictisit?

Nu, iubesc comedia şi nu cred că voi renunţa niciodată să joc roluri comice. Mi se potrivesc.

Ce proiecte ai în viitorul apropiat, acum, că se apropie finalul "Serviciului Român de Comedie"?

Pentru vară am două proiecte importante de film. Unul e musical. În plus, împreună cu echipa SRC voi lucra la câteva materiale pe care le pregătim pentru toamnă.

Cum te înţelegi cu ceilalţi colegi din serial?

La SRC e amuzant, plăcut şi glumele te îndeamnă spre creativitate. Glumele nu sunt numai în platou, ci mai ales în afara lui şi e minunat când lucrezi într-o asemenea atmosferă, înconjurat de colegi care îţi sunt şi prieteni.

La o plimbare prin parcalături de fiul ei, Achim

În afară de SRC mai ai şi alte proiecte? Joci în piese de teatru, de exemplu?

Pentru teatru pregătesc ceva nou. E vorba despre o comedie în care voi juca alături de colegul meu Cătălin Neamţu.

Dacă nu ai fi devenit actriţă, ce altceva ţi-ar fi plăcut să faci?

Când eram puştoaică, îmi doream să devin balerină. 

Cine şi-a pus amprenta asupra alegerii meseriei tale?

Toni Grecu, cu siguranţă. Dacă n-ar fi fost el, nu ştiu dacă aş fi fost cu adevarat actriţă.

Cu atâtea filmări, mai ai timp de viaţă personală?

Profit de orice prilej să fiu cu Achim şi să mă relaxez alături de el. Îmi ador fiul şi el este cel care îmi dă o poftă enormă de viaţă.

Cum arată o zi din viaţa ta atunci când nu eşti pe platoul de filmare?

Am aceleaşi preocupări ca toate celelalte mămici. Îmi petrec mult timp cu piciul  meu, mergem în parc, descoperim împreună locuri noi şi lucruri noi. Gătesc, merg la film, mă văd cu prietenele, grădinăresc, scriu, pictez, merg la cumpărături, fac sport.

Cum te împarţi între cele două roluri, cel de actriţă şi cel de mămică?

Nu ştiu să trăiesc altfel. Am crescut făcând această meserie. Îmi împart timpul aşa cum face orice altă mămică ce trebuie să meargă şi la muncă şi să aibă grijă şi de familia şi casa ei.

Îţi mai doreşti copii?

Nu ştiu. Nu îmi dau seama în acest moment al vieţii mele.

În muzică, ce proiecte mai ai?

Pregătesc o surpriză muzicală foarte frumoasă pentru cei care au tot aşteptat-o în ultimii ani.

Când te-ai îndrăgostit prima oară?

Anumite lucruri vor rămâne întotdeauna numai ale mele.

Acum eşti în vreo relaţie?

Prefer să menţin această parte a vieţii mele pentru mine.

Ce calităţi ar trebui să aibă bărbatul ca să te cucerească?

Nu despre calităţi este vorba... ci despre o potrivire care trebuie să fie naturală. Nu îmi plac lucrurile forţate.

Cum te descurci în gospodărie? Faci totul singură sau ai ajutoare?

Nu m-aş descurca fără ajutor.

Eşti o femeie frumoasă. Cum îţi menţii silueta?

Mănânc numai când îmi este foame, sunt vegetariană, nu consum alimente grele şi sunt o mare iubitoare de mişcare.

Ai vreo intervenţie de ordin estetic?

Da. Însă în privinţa acestui fel de intervenţii sunt destul de rezervată.

E ceva ce nu îţi place la tine şi ai vrea să schimbi?

Nu. Cred foarte mult în faptul că trebuie să ne iubim şi să ne acceptăm aşa cum suntem, asta dacă nu există cu adevărat nişte probleme reale. Să îmi doresc să schimb ceva ar însemna să nu mă iubesc pe mine. Mie chiar îmi place că sunt tot ceea ce sunt.

Are 33 de ani, dar pofta de viață nu lasă sub nici o formă să i se vadă vârsta. La prima vedere, Jojo pare mai degrabă o adolescentă aflată la începutul carierei...

- S-a născut la 22 aprilie 1981, la București;- A absolvit Liceul Economic Nicolae Kretzulescu, iar mai apoi, Facultatea de Arte - Actorie la Universitatea Hyperion; - Când era mică își dorea să devină "Prima-balerină";- A debutat la 14 ani și jumătate cu trupa dance U-Nite;- Pasiunile sale sunt pictura, moda, călătoriile și grădinăritul;- Preparatele culinare preferate de ea sunt guacamole și înghețata, iar de gătit, gătește aproape orice;- Momentele de relaxare sunt cele petrecute cu fiul ei, Achim;- Cel mai frumos moment din viața ei a fost nașterea fiului ei;- Primul job a fost ca solistă a trupei dance U-nite;- Cu primii bani câștigați și-a cumpărat haine;- Din poșetă nu-i lipsește niciodată telefonul;- Cea mai frumoasă vacanță a fost cea petrecută în America;- Filmul preferat: "Marile speranțe";- Cel mai mare regret al său este că nu a făcut balet și că nu am mers la școala de pictură.

Mai multe