INTERVIU / Monica Davidescu: «Am luat-o de la zero cu fiecare stil de dans!»

26 octombrie 2012 15:19   Actualitate
Ultima actualizare:

Are 40 de ani, dar s-a aruncat în competiţia „Dansez pentru tine" fără nici o teamă. Şi munceşte din greu, pentru a-i îndeplini visul unui tânăr sărman, George Boghian.

Partenerul actriţei în emisiunea de la PRO TV s-a născut într-o familie cu şapte copii din Dorohoi. Pentru că tatăl său era vio-lent şi bolnav, George, ca cei mai mulţi dintre fraţii lui, a ajuns în plasament. Acum vrea să-şi reîntregească familia şi să aibă cu toţii un acoperiş deasupra capului.

Monica, spune-mi câte ore repeţi pe zi pentru „Dansez"?

Deocamdată repetăm între 4 şi 5 ore. Asta se va întâmpla, probabil, doar până la începutul emisiunii, după aceea vom lucra şi mai mult, pentru că timpul de pregătire a dansurilor este mai scurt. Programul mai depinde şi de cel de la teatru şi de ceilalţi parteneri, aşa că nu am un program fix, ci unul stabilit de la o zi la alta.

Cum ţi se par antrenamentele?

Susţinute, concentrate, cu bună-dispoziţie şi, în final, cu rezultate pe măsură.

Cum te înţelegi cu partenerul tău?

Excelent. George este un tânăr cu mult bun-simţ, care a trecut prin multe momente grele în viaţă şi care se simte ca aruncat în Rai în compania colegilor, a vedetelor invitate, a oamenilor din redacţie. Îşi doreşte să-şi împlinească visul după ce o viaţă nu a ştiut că "acasă" poate avea o conotaţie atât de caldă. Este atât de hotărât şi are atâta voinţă să înveţe stiluri de dans complet străine lui, încât oricât de obosită aş fi, merg mai departe ajutându-l să-şi împlinească visul.

Dar cu coregraful?

Andra Gheorghe a fost colega mea trei ani în spectacolul Chicago. O respect pentru că ştie să găsească tocmai acele calităţi ascunse şi face în aşa fel încât să nu se simtă lipsa antrenamentului special în dans nici la mine, nici la George. E plină de voie bună, dar ne face să o luăm de la capăt de 1.000 de ori, dacă e nevoie, nu se plictiseşte, are idei bune şi e mereu gata de noi provocări.

Te pricepi la dans?

Am luat-o de la zero cu fiecare stil de dans. Mă ajută memoria motrică şi-mi amintesc exerciţiile din sălile de studiu de acum 20 de ani. În plus, orele de balet sau de dans din facultate mă ajută enorm acum. Nu-i înţeleg pe actualii studenţi de la Teatru cum pot chiuli de la nişte ore atât de importante pentru antrenamentul personal şi unde deprinzi nişte lucruri ce-ţi sunt folositoare la fiecare pas în scenă.

Mai ai timp şi de altceva, de când ai intrat în bătălia asta?

Obligatoriu. La TNB stagiunea e în plin, aşa că vă dau întâlnire la teatru. Joc în opt spectacole diferite. Am avut şi două premiere, la Băneasa, cu supercomedia "Boeing-Boeing", în regia lui Puiu Şerban, şi la Giurgiu, la Teatrul "Tudor Vianu", cu spectacolul "Cum să scapi de sentimente'", în regia lui Dan Tudor. Am reluat şi cele trei spectacole pe care le am la Metropolis.

De ce nu te mai vedem şi în seriale tv?

Nu e obligatoriu să fii pretutindeni. Important e ca acolo unde joci să o faci cu pasiune şi cu dăruire. Publicul de teatru nu e de neglijat, e un public elevat şi pretenţios, în sensul bun al cuvântului.

Dar există ceva ce nu-ţi place în lumea teatrului?

Repetiţiile de lumini, mă obosesc şi mă plictisesc, dar sunt necesare şi chiar obligatorii.

De treburile casnice mai ai timp?

Da. Dacă nu am, îmi fac.

Eşti de 17 ani cu Aurelian Temişan. Sunteţi geloşi?

Nu.

Aveţi o fetiţă, Dora. Te gândeşti să-i îndrepţi paşii către o carieră artistică?

Va alege singură, la momentul potrivit.

Cum îţi place să-ţi petreci timpul liber?

Să mă joc cu Dora sau să citesc.

În acest moment, e ceva ce nu ai şi ţi-ai dori?

Nu am posibilitatea financiară să-i ofer partenerului de la "Dansez pentru tine" împlinirea visului. Îmi doresc să-l ajut să-şi împlinească visul.

Când era mică, Monica Davidescu avea un vis, acela de a deveni alergătoare. Mai târziu, şi-a dat seama că vrea să facă actorie, iar primul contact cu scena l-a avut la 19 ani. De atunci, pe scenă a rămas... Iată, mai jos, alte amănunte biografice.

- S-a născut la Câmpina, acum 40 ani;- Mai are două surori, Mirela şi Adina;- A absolvit cursurile UNATC;- Când era copil, îşi dorea să devină "medic, medic veterinar, profesoară de chimie, de fizică, actriţă şi, cel mai mult, alergătoare. Îmi doream o carieră în atletism, cred că nu degeaba m-am imprietenit cu Maricica Puică (fostă campioană olimpică la Atletism, n.r.);- La 19 ani a avut primul contact cu scena;- De 17 ani, se iubeşte cu solistul Aurelian Temişan. Cei doi s-au căsătorit în 2006 şi au o fetiţă de doi ani, Dora. Şi-au plănuit, pe viitor, mărirea familiei;- Nu e cheltuitoare, cumpără mereu doar ce e necesar pentru casă şi familie;- Cea mai recentă carte citită: "Clopotele" de Richard Harvel;- Pentru că repetiţiile de la "Dansez" îi ocupă foarte mult timp, a decis să-şi dea fetiţa la creşă. "Cu fetiţa noastră va sta soţul meu. El mi-a şi promis că-şi va mai amâna unele lucruri ca să stea şi mai mult cu Dora. Fetiţa va merge la creşă şi la un centru educaţional o parte din zi, dar mă voi baza pe vecina şi prietena mea, Mariana, care mă ajută de fiecare dată".

Mai multe