Inundaţiile lovesc din nou Grecia

26 octombrie 2009 2:31
Ultima actualizare:

Un bărbat aflat pe un cataraman, în vârstă de 41 de ani, a murit după ce ambarcaţiunea sa a fost răsturnată de vânt în timpul unei puternice furtuni pe mare în largul oraşului Volos, în estul ţării. Însoţitorul său a putut să ajungă înot până la ţărm şi să alerteze salvamarii.

Un bărbat de 46 de ani este dat dispărut în departamentul Pierias din nord. Maşina sa a fost descoperită în apele unui râu în creştere, au indicat pompierii care întreprind cercetări.

Pompierii au evacuat cu ajutorul unor bărci, în noaptea de sâmbătă spre duminică, zece persoane refugiate pe acoperişurile maşinilor lor pe un drum de la Dion la Pierias. Două persoane în vârstă au fost de asemenea recuperate într-o maşină la Veria, în departamentul Imathias.

Situl arheologic de la Dion situat la poalele muntelui Olimp nu a suferit pagube, a precizat prefectul de Pierias, George Papastergiou.

Furtuni violente s-au abătut de asemenea duminică asupra insulei Evvoia şi regiunii Atenei, Atica, provocând întreruperi de electricitate şi probleme de circulaţie.

Vremea rea s-a abătut de asemenea asupra peninsulei Pelopones în regiunile Corint şi Argolida. Autostrada Atena-Corint a fost blocată mai multe ore ca urmare a unui torent. Locuinţe au fost de asemenea inundate în staţiunea balneară Loutraki din apropiere de Corint.

Meteorologia naţională a anunţat că vremea rea va continua luni în centrul, sudul şi estul ţării, în insulele Dodecanez, dar şi asupra centrului Mării Egee, în arhipelagul Cicladelor.

Mai multe