Ioana Tufar a fost plătită de «Acces direct» să-şi arate mizeria din urechi la televizor
Ediţia din 4 februarie a emisiunii "Acces direct", în care Ioana Tufar a fost pusă în situaţii indecente, cu cleiul din urechi şi jegul dintre degetele de la picioare la vedere, n-a rămas fără ecou printre membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului.
Emisiunea Simonei Gherghe a fost amendat cu suma de 20.000 de lei pentru acele imagini. Se poate spune, totuşi, că Antena 1 a scăpat ieftin, întrucât CNA-ul a mai luat în considerare şi următoarea pedeapsă: întreruperea emisiei cu 3 ore și 100.000 de lei amendă – însă acestea nu au întrunit numărul de voturi.
Părţile implicate în acest caz au explicat că totul n-a fost decât un scenariu pus la punct de Antena 1 şi Ioana Tufar, conform unui contract. Deci, fiica Andei Călugăreanu ar juca un rol în cadrul emisiunilor "Acces direct" şi "Un show păcătos".
"Nu mai e un secret că aici dezvoltăm un scenariu. Avem o poveste care începe de anul trecut. Ioana Tufaru a venit către noi ca un personaj care se construise la o altă televiziune”, a declarat Cristian Ionescu, managerul redacției care se ocupă de emisiunile Acces Direct și Un show păcătos, conform paginademedia.ro.
“Ceea ce nu știe lumea e că eu, de fapt, prin aparițiile pe care le am la Antena 1, totul este un rol jucat de mine. Un scenariu stabilit dinainte. Toate aparițiile au fost pe baza unui scenariu. E un scenariu din viața mea", a afirmat şi Ioana Tufar.
Citiţi şi: Simona Gherghe a cedat: a plâns în direct! Criticile telespectatorilor au dărâmat-o
Simona Gherghe l-a certat pe reporterul Horaţiu Tudor, în direct: «De ce ai tras de ciorapii ei?»
Mihai Bendeac nu mai suportă emisiunea Simonei Gherghe: «Mai eşti om?»