Ionuţ Stancu: "Anul acesta a fost cel mai negru din cariera mea"

22 decembrie 2010 15:18   Actualitate
Ultima actualizare:

"Pe plan profesional pot spune că anul acesta a fost cel mai negru din cariera mea. Am rupt împrumutul cu Pandurii în pimăvară, iar la Rapid nu am jucat niciun minut. Nu am primit explicaţii din partea conducerii, dar sper ca în 2011 să am şi eu şansa mea şi să profit de ea. Mai am un an contract cu Rapid şi vreau să-l respect, dar vreau să fiu şi folositor", spune fundaşul de 27 de ani.

El crede că Rapid nu mai poate rata în acest an prezenţa pe podium, considerând, totodată, că giuleştenii păstrează şanse la titlu. "La Rapid mereu obiectivul a fost să prindem podiumul. Din păcate în ultimi ani s-a ratat chiar şi prezenţa în Europa. De data asta sperăm să nu mai ratăm podiumul, deşi eu cred că încă mai avem şanse la titlu", a afirmat jucătorul.

Cât despre scandalul din vestiarul Rapidului, dintre cei doi portari Bornescu şi Coman şi conducere, Stancu spune că este mai mult o invenţie a presei: "Este cam forţat când se spune că este scandal. Cei doi sunt buni prieteni, sunt doi jucători de mare valoare şi eu cred că această concurenţă este benefică echipei".

Totuşi în 2010 au existat şi momente fericite pentru Stancu. El s-a căsătorit în vară, naş fiind chiar portarul Rapidului Dănuţ Coman. "Măcar am avut satisfacţie pe plan personal. Am făcut un pas important în viaţă şi poate în 2011 familia se va mări, dar toate la timpul lor", a afirmat Stancu, cel care va petrece Crăciunul alături de cumnatul său Gabriel Velcovici, de la Gloria Bistriţa, cei doi fiind căsătoriţi cu gemene.

Mai multe