Iordănescu vrea să ajute Steaua. Astăzi, ziua decisivă!

10 august 2010 5:50   Actualitate
Ultima actualizare:

În mare parte, un răspuns afirmativ al "Generalului" depinde şi de acceptul "Regelui", dar şi de cel al lui Ilie Dumitrescu, cel care ar urma să fie manager.

"Acceptul meu este de a ajuta Steaua, aflată într-un moment de criză, fiindcă am o datorie morală faţă de clubul care m-a ajutat şi format în viaţă şi pentru a-i determina pe fani să fie în continuare lîngă Steaua", a spus Iordănescu pentru gsp.ro.

Anghel Iordănescu a fost unul dintre cei mai importanţi fotbalişti din istoria clubului din Ghencea, jucând la Steaua în perioada 1968-1982 şi în 1986 în finala Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla.

Ca antrenor, Iordănescu a câştigat Supercupa Europei cu Steaua în 1986 şi a calificat echipa în finala Cupei Campionilor Europeni din 1989. Ca selecţioner, "Generalul" a obţinut cea mai bună performanţă din istoria echipei naţionale a României, sferturi de finală la Campionatul Mondial din 1994.

Mai multe