Irak: Atentat sinucigaş comis de o femeie, soldat cu 54 de morţi

2 februarie 2010 7:34   Actualitate
Ultima actualizare:

Cel puţin 54 de oameni au fost ucişi în Irak, într-un atentat sinucigaş comis de o femeie, informează Antena3.

Explozia a fost declanşată la un punct de control de pe traseul pelerinilor şiiţi care se îndreaptă, în această perioadă, spre sanctuarul din oraşul Kerbala.

Femeia s-a strecurat în mulţimea pelerinilor după ce şi-a ascuns bomba sub vălul islamic care o acoperea din cap până în picioare.

Oficialităţile irakiene au avertizat că teroriştii au adoptat noi metode de disimulare a explozivilor. Autorităţile se tem de o intensificare a atacurilor înaintea alegerilor parlamentare din 7 martie.

Mai multe