Irina Schrotter: „Lansez o linie exclusivă la New York“

2 februarie 2012 23:55   Actualitate
Ultima actualizare:

"Ca mesaj pentru industria textilă din România, este evident că prezenţa unui număr atât de important de firme din ţara noastră care lucrează produse de înaltă calitate transmite pe piaţa germană, şi nu numai, faptul că-n ţara noastră moda este un fenomen important, care se manifestă la un nivel înalt de calificare. Acesta este cu siguranţă un mesaj care este urmărit şi recepţio­nat de cei interesaţi de colaborări în acest domeniu. Cred că beneficiile pentru industria modei din România sunt mult mai mari decât ni le imaginăm noi", a spus Irina Schrotter.

Întrebată cum a simţit criza în ultimii ani, fondatoarea Săptămânii de Modă de la Iaşi a afirmat că nici lumea modei nu a fost ocolită de greutăţi, ănsă a încercat să facă din acestea nişte oportunităţi. "Am apelat la soluţii combinate de susţinere a liniei principale cu linii inferioare. Am deschis un nou magazin monomarcă în Elveţia. Peste trei săptămâni lansez la New York o linie exclusivă pentru piaţa americană, realizată împreună cu un designer american, care se va vinde în Soho, pentru început. Mai avem şi alte proiecte pentru anul acesta. Cu alte cuvinte, încercăm să identificăm oportunităţile oferite de această criză şi să mergem mai departe", a mai spus Schrotter.

Citiţi în Adevărul un interviu cu Irina Schrotter.

Mai multe