Isabelle Dinoire: femeia care de şapte ani trăieşte cu faţa altei persoane

29 noiembrie 2012 4:41   Actualitate
Ultima actualizare:

În urmă cu şapte ani, Isabelle Dinoire in Franţa a devenit prima persoană din lume care a beneficiat de un transplant de faţă, după ce câinele său labrador a mutilat-o în 2005.

Într-un interviu acordat jurnalistului Mike Lanchin, BBC, femeia a povestit cum a reuşit să accepte felul în care o privesc oamenii dar şi că îşi doreşte să întâlnească familia femeii de la care a fost luată faţa pentru transplant.

Dinoire a refuzat frecvent contactul cu presa şi în special să se lase fotografiată. Experienţa a lăsat-o cu traume fizice şi mentale greu de depăşit. Încă mai are o cicatrice vizibilă care se întinde de deasupra nasului până sub bărbie, porţiune pe care medicii de la spitalul Amiens University din nordul Franţei au operat-o timp de 15 ore, pentru a potrivi noua faţă a pacientei.

Dinoire povesteşte cu o uşoară reţinere despre cum în mai 2005, într-un moment depresiv al vieţii, a încercat să se sinucidă luând o supradoză de somniere. Peste un timp, s-a trezit înconjurată de o baltă de sânge, cu labradorul întins lângă ea. Cel mai probabil, găsind-o în stare de inconştienţă, câinele a încercat să o trezească muşcându-i faţa.

Cazul său a fost unul fără precedent, de aceea doctorii au propus realizarea transplantului de faţă, ca metodă de reconstruire.‘Când m-am privit prima dată în oglindă am ştiut că operaţia a fost un succes. Nu arăta foarte bine din cauza bandajelor dar aveam din nou un nas, o gură, ceea ce era fantastic" a explicat femeia.

"Trăiesc într-un oraş mic şi toată lumea îmi cunoaşte povestea. La început a fost cumplit, copiii râdeau de mine pe stradă, arătându-mă cu degetul. Mă simţeam ca un animal la circ. Acum lucrurile s-au schimbat şi privirile insistente nu mă mai afectează. Privesc şi eu înapoi" a mai mărturisit ea.

Femeia recunoaşte că uneori are stări depresive, dar se gândeşte constant la femeia de la care i-a fost transferată faţa. Imediat după operaţie, Isabelle a încercat să caute pe internet informaţii despre donatoarea anonimă însă legislaţia franceză nu permite divulgarea identităţii, în astfel de situaţii

Mai multe